Bobby Brown susţine că Whitney Houston era bisexuală: vedeta avea o relaţie cu o asistentă personală
0Bobby Brown, fostul soţ al celebrei Whitney Houston, a dezvăluit recent că vedeta avea o relaţie cu una dintre asistentele sale, însă nu a vrut să dezvăluie că este bisexuală. Totodată, Brown a povestit despre felul în care Houston consuma droguri.
După ani în care zvonuri legate de orientarea sexuală a celebrei Whitney Houston au circulat în presa din toată lumea, în prezent Bobby Brown, fostul soţ al vedetei, a afirmat că aceasta era bisexuală şi avea o relaţie cu una dintre asistentele sale personale, Robyn Crawford, arată „Huffington Post“.
„Au existat anumite lucruri despre care am discutat împreună şi care erau foarte personale“
Cântăreaţa a negat întotdeauna aceste zvonuri, însă Bobby Brown a confirmat informaţiile într-un interviu recent. „Ştiu despre aceste lucruri. Am fost căsătoriţi timp de 14 ani. Au existat anumite lucruri despre care am discutat împreună şi care erau foarte personale“, a declarat rapperul pentru „Us Weekly“.
Whitney Houston a negat că se iubea cu asistenta sa
Houston s-a întâlnit cu Crawford atunci când cea din urmă avea 16 ani şi de atunci, se pare, au devenit de neseparat. „Am îndurat mult pentru minciuni spuse despre mine. Dar ceea ce se spune despre mine nu este adevărat. Ştiu ce sunt. Sunt mamă. Sunt femeie. Sunt heterosexuală. Punct. Mama m-a crescut prin a-mi spune că nu îmi fie ruşine de ceea ce sunt. Dar nu sunt lesbiană. Nu sunt“, spunea Houston în 2000.
Pe de altă parte, în 1987, atunci când a fost întrebată de o presupusă relaţie cu Robyn Crawford, Whitney Houston a declarat pentru „Time“: „Ea e sora pe care nu am avut-o niciodată. Mama mi-a spus că atunci când ştii adevărul dar lumea te înconjoară de minciună să nu lupt. Oamenii mă văd cu Robyn şi trag propriile concluzii. În orice caz, cui îi pasă ce fel de om eşti? Ce fac alţii nu ar trebui să fie de interes. Las oamenii să vorbească. Nu mă deranjează zvonurile pentru că ştiu că sunt neadevărate. Nu îmi pasă“.
Whitney Houston, Bobby Brown, Cissy Houston şi Robyn Crawford, la o petrecere înainte de Premiile Grammy, din 1994 FOTO „Us Weekly“
Regretul lui Bobby Brown
Bobby Brown consideră că Whitney a preferat ca relaţia ei cu Robyn să rămână secretă din cauza mamei sale, Cissy Houston, care ar fi dezaprobat cu fermitate o astfel de relaţie. În 2013, Cissy Houston a declarat în emisiunea prezentată de Oprah Winfrey că nu ar accepta niciodată ca fiica ei să fie lesbiană sau bisexuală. „Am simţit cu adevărat că dacă Robyn ar fi fost acceptată în viaţa lui Whitney, atunci Whitney ar fi încă în viaţă şi astăzi“, a spus Bobby Brown.
Brown acceptase că Houston era dependentă de droguri
Whitney Houston a murit în 2012 înecată în cada dintr-un hotel din Los Angeles în urma unei supradoze accidentale de cocaină. Rapperul Bobby Brown a vorbit de curând despre momentul în care a văzut-o pentru prima dată pe Whitney consumând droguri, iar acest lucru s-a petrecut cu puţin timp înainte de căsătoria cuplului, în 1992. Bobby Brown a avut la rândul lui numeroase probleme cu dependenţa de droguri pe durata căsniciei sale cu Whitney Houston, însă consideră că fosta lui soţie este reponsabilă pentru propriile alegeri şi pentru dependenţa ei de droguri, arată News.ro.
„Drogurile nu erau pasiunea ei“, a spus rapperul într-o ediţie specială a emisiunii „20/20“ prezentată de Robin Roberts, joi seară. „A consumat droguri, însă drogurile nu au consumat-o pe ea. Ştia cum să le folosească şi să aibă grijă de ea. Asta m-a făcut să o iubesc şi să îmi doresc să o protejez şi mai mult“.
„Nu eu am fost acela care am convins-o să consume droguri pentru prima dată. Îmi asum însă vina pe care o am şi îmi este foarte greu, pentru că am făcut parte din asta, dar cu toţii avem minţile noastre, iar unii dintre noi sunt mai puternici decât alţii“, a adăugat rapperul Bobby Brown.
Whitney Houston şi Bobby Brown s-au căsătorit pe 18 iulie 1992. Unicul lor copil, Bobbi Brown, s-a născut pe 4 martie 1993. La rândul ei, Bobbi Kristina a fost descoperită fără semne vitale în cada din reşedinţa ei din Georgia, în ianuarie 2015. A fost transportată de urgenţă la un spital din apropiere şi a fost plasată în comă indusă, însă nu şi-a recăpătat cunoştinţa şi a murit în iulie 2015, la vârsta de 22 de ani. Moartea ei s-a produs la trei ani după decesul mamei sale celebre, care a fost găsită înecată în cadă, într-un hotel din Beverly Hills, cu o seară înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2012. Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani, iar decesul ei a fost cauzat de abuzul de cocaină şi o afecţiune cardiacă.