10 sfaturi esenţiale ca să ai un stomac sănătos. Semnele clare care trebuie să te trimită obligatoriu la doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O banală durere de burtă poate ascunde o serie de afecţiuni, de la cele ale sistemului digestiv până la cele ale altor organe din corpul uman.

Indiferent de intensitatea ei, o durere abdominală trebuie să ne trimită la medic, spun specialiştii. Şi asta pentru că în spatele unui disconfort abdominal se pot ascunde probleme serioase.

Potrivit doctorului Alina Negru, medic gastroenterolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cele mai frecvente afecţiuni care produc astfel de dureri sunt gastritele, ulcerul gastric sau dodenal, litiaza biliară veziculară, obstrucţia intestinală, pancreatita acută sau cronică, bolile inflamatorii intestinale sau chiar afecţiunile maligne. O pondere importantă o au durerile abdominale funcţionale, respectiv sindromul de intestin iritabil ori dispepsia funcţională.

Medicul susţine că disconfortul abdominal poate fi determinat şi probleme care nu au legătură cu aparatul digestiv. „Există şi cauze extraabdominale ale unei astfel de dureri. Vorbim despre ischemie miocardică şi infarct, pneumonie bazala, intoxicaţie cu plumb, afecţiuni psihice, herpes zoster etc.”

Tocmai de aceea, specialistul recomandă nu neglijăm aceste dureri, să nu le tratăm după ureche şi să ne adresăm unui medic. Iar dacă durerea este acută, de intensitate mare şi persistentă, atunci consultul medical trebuie realizat în regim de urgenţă. „În general tratăm acasă durerile pe care le cunoaştem, pentru care am fost investigaţi şi pentru care am primit medicaţie. Este indicat ca orice durere nou apărută să fie tratată în cunoştiţă de cauză, pentru că putem face mai mult rău decât bine mascând unele simptome sau provocând complicaţii, nemaivorbind de reacţiile adverse ale medicamentelor”, explică dr. Negru.

În situaţia în care durerea este cronică, ce a mai fost investigată, gastroenterologul susţine că trebuie să ne adresăm medicului în situaţia în care aceasta îşi schimbă caracterul ori dacă este însoţită de simptome de alarmă, cum ar fi scăderea în greutate, anemia, inapetenţa ori hemoragia digestivă.

Iată câteva sugestii pe care medicul zălăuan le oferă pentru un stomac sănătos:

• respectaţi orele de masă
• evitaţi fumatul
• nu consumaţi alcool în exces
• evitaţi consumul de medicamente antiinflamatori
• nu vă stresaţi
• nu beţi cafea pe stomacul gol
• nu lăsaţi  intervale mari între mese
• nu mâncaţi mult înainte de culcare
• pentru o digestie optimă şi pentru a evita constipaţia, consumaţi fibre alimentare, fructe şi legume crude
• evitaţi alimentele care nu vă priesc

Vă mai recomandăm:

Cum scăpăm de aspectul de coajă de portocală al pielii: secretele unui masaj anticelulitic eficient

Două leacuri băbeşti pentru herpes, virusul de care nu scăpăm niciodată: „Ambele ajută la uscarea leziunilor“

Care sunt semnele clare ale depresiei, boala secolului XXI. Dacă simptomele durează două săptămâni trebuie mers de urgenţă la medic

Beţişoarele de curăţat, marele duşman al urechilor noastre - explicaţia medicilor

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”