Soluția găsită de un edil din Gorj pentru a crește încasările la bugetul local: taxe și impozite plătite la birtul din sat

0
Publicat:

De câțiva ani, în comuna gorjeană Dănești, impozitele sunt încasate la birturile și la magazinele din satele aparținătoare. Localnicii s-au obișnuit să își plătească în acest fel dările la stat, iar autoritățile sunt foarte mulțumite că încasările ating niveluri record.

Sătenii din Dănești vin la birt și își achită impozitele Foto: Alin Ion

Sătenii din comuna gorjeană Dănești vin la magazinul-birt să-și cumpere alimente sau ce mai au nevoie, consumă și o  bere, iar apoi își plătesc impozitele.

Eu vin în fiecare an aici, la magazin, și îmi plătesc impozitele. Nu are rost să mă deplasez până la sediul primăriei ca să le achit, când perceptorul ajunge în sat la noi. Este mult mai bine așa“, a spus un localnic.

Programul de încasare a impozitelor este afișat pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Dănești, astfel că oamenii știu când trebuie să vină la magazin ca să-și achite dările. De exemplu, perceptorul primăriei va fi prezent pe 12 martie la magazinul din satul Botorogi.

În unele localități, magazinele s-au desființat, dar cu toate acestea, reprezentantul primăriei este primit în continuare în spațiul unde a funcționat magazinul.

„Am încercat să mai amenajez încăperea și s-o mențin în condiții bune“, a spus proprietarul spațiului.

Cu toate acestea, localnicii sunt mulțumiți că își achită impozitele la ei în sat.

„E foarte bine, pentru că ne ia un drum din picioare. Măsura vine mai ales în sprijinul celor bătrâni, pentru că erau nevoiți să meargă cu microbuzul sau cu vreo mașină de ocazie până la primărie, pentru că ei nu au mașină“, a precizat un alt localnic din comuna Dănești.

Încasări record de impozite în comuna Dănești

Primarul comunei Dănești, Mădălin Paliță, spune că măsura de a încasa impozitele și taxele locale la magazinul sătesc se aplică de aproximativ patru ani, iar nivelul de încasare este unul record.

Încasările au crescut foarte mult de când impozitele se achită la birt Foto: Alin Ion

Măsura se aplică din anul 2020, de când cu pandemia. Oamenii sunt foarte mulțumiți și din acest motiv am continuat an de an să colectăm impozitele și taxele în acest fel. Am avut un control de la Curtea de Conturi și reprezentanții instituției mi-au transmis că nivelul încasărilor până în acest moment este cel mai ridicat dintre toate primăriile pe care le-au verificat. Asta se datorează și faptului că nu îngăduim rău-platnicii și facem procedurile de executare în termen și așa cum spune legea, astfel încât să nu permitem acumularea unor restanțe mari“, spune primarul din Dănești.

Potrivit edilului Mădălin Paliță, nivelul de încasare a taxelor și impozitelor locale a ajuns, în prezent, la aproximativ 50 la sută: „Ne așteptăm la încasări tot mai mari, deoarece din practică știm că în luna martie se înregistrează cele mai mari încasări. Anul trecut, am avut un nivel de încasare de peste 80 la sută, dar ne-a tras în jos gradul redus de încasare a amenzilor“.

Programul de încasare din sate este anunțat pe Facebook

Edilul localității Dănești spune că funcționarii au acceptat foarte ușor să plece din birouri și să încaseze banii din sate.

„Au chitanțier, le pun mașină la dispoziție, au «matricola» pe fiecare sat și o geantă cu cifru în care să păstreze încasările. Au toate condițiile. Merg în teren de două ori pe săptămână“, explică primarul.

Programul de colectare a impozitelor și taxelor se va desfășura până la sfârșitul lunii martie.

„Pe pagina de Facebook a Primăriei Dănești anunțăm programul de încasare a impozitelor și oamenii știu dinainte în ce zi vor veni reprezentanții primăriei“, a adăugat primarul Mădălin

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%