Patru bărbaţi, cercetaţi penal pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei. Unul dintre ei, prins cu 1,07 alcoolemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 43 de ani, au fost prinşi de poliţişti în timp ce conduceau pe raza judeţului Ialomiţa, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatele indicate au fost cuprinse între 0,46, respectiv 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, trei dintre aceştia fiind conduşi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Conform poliţiştilor, unul dintre conducătorii auto depistaţi, un bărbat de 36 de ani, din oraşul Căzăneşti, a refuzat conducerea la cea o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că atât bărbatul de 36 de ani, cât şi un tânăr de 24 de ani, din municipiul Slobozia, nu posedau permis de conducere.

Totodată, un bucureştean de 31 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

Vă recomandăm şi:

Şofer cu 1,08 alcoolemie, la volan. Bărbatul a fost prins la un control de rutină în trafic

Şofer la un pas de comă, reţinut: avea 1,60 g/l alcool pur în sânge

Tânăr fără permis, aproape de comă la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,48

Viteza şi alcoolul fac victime. Doi tineri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi într-un cumplit accident la Tonea

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model