Ce prevede noua lege a salarizării. Ministrul Muncii: Solicitările venite de la sindicate și din sectorul public sunt aproape duble față de cât prevede jalonul PNRR
0Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat vineri, 17 iulie, după întâlnirea cu partidele politice, la Palatul Cotroceni, pentru discuţii pe legea salarizării, că solicitările din partea sectorului public şi a sindicatelor, pe lege, au fost de peste 20 de miliarde de lei, în condiţiile în care jalonul prevede o valoare de 7,3% din PIB, care înseamnă 12,1 miliarde de lei.

UPDATE Proiectul a fost prezentat și predat partidelor politice semnatare
Forma actualizată a proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice a fost publicată, vineri, pe site-ul Ministerului Muncii. În proiect se precizează că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de prezenta lege, drepturile salariale în plată neputând, în nicio situaţie, să fie mai mari decât cele stabilite potrivit legii.
De asemenea, prin contractele colective de muncă acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin actualei legi.
”Varianta actuală a proiectului îndeplinește condițiile Jalonului 420 din PNRR și are acordul Ministerului de Finanțe în condițiile respectării traiectoriei fiscal-bugetare a României.
În cursul zilei de astăzi, proiectul a fost prezentat și predat partidelor politice semnatare ale acordului inițial pentru analiză și demararea procedurii parlamentare de adoptare.
MMFTSS își menține rolul de secretariat tehnic și va continua să ofere clarificări și informații de specialitate privind conținutul și fundamentarea prevederilor cuprinse în textul publicat. Eventualele propuneri de modificare sau amendamente vor fi formulate și discutate în cadrul consultărilor cu partidele politice și a mecanismelor parlamentare, în conformitate cu procesul legislativ”, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.
Documentul poate fi consultat AICI.
Ce cuprinde ultima formă a legii salarizării
Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Prezenta lege instituie cadrul legislativ pentru:
- asigurarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de monitorizare şi control al aplicării acestora;
- asigurarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, în vederea garantării echităţii, coerenţei şi transparenţei drepturilor salariale, precum şi în scopul stimulării performanţei individuale.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de prezenta lege, drepturile salariale în plată neputând, în nicio situaţie, să fie mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi
Reprezentanții PNL au discutat cu sindicatele pe tema legii salarizării. Ilie Bolojan: Liberalii vor vota varianta agreată cu Comisia EuropeanăPrin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei legi.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat după discuţiile de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii partidelor, că Ministerul Muncii împreună cu echipa Băncii Mondiale, a derulat 14 sesiuni de consultare cu peste 30 de ore de întâlniri cu instituţiile şi cu sindicatele, pe legea salarizării.
"Ca urmare a acestui exerciţiu, am constatat că solicitările din partea sectorului public şi ale sindicatelor au fost în valoare de peste 20 de miliarde de lei. În mod evident, pe structura actuală de angajamente ale României, fiscal-bugetare, lucrul acesta nu poate fi rezolvat", a precizat Pîslaru, scrie News.
"Am plecat de la acel acord politic de 8 miliarde. Între timp am avut discuţii cu Ministerul de Finanţe, cu Comisia Europeană pentru a explora care este valoarea maximală pe care putea să o aibă acest proiect, astfel încât jalonul să fie îndeplinit şi în acelaşi timp România să aibă resursele pentru a putea susţine parcursul fiscal-bugetar. Valoarea care este derivată şi din forma chiar renegociată a PNRR pe acest Jalon 420 este de 7,3% din PIB, care înseamnă 12,1 miliarde de lei. Aceasta este valoarea maximală", a explicat ministrul interimar al Muncii.
Pîslaru a menţionat că a propus acum un draft, o formă de proiect, pe care a prezentat-o partidelor politice.
"Ne menţinem acest rol de secretariat tehnic la dispoziţia partidelor pentru toată perioada care va preceda, sperăm noi, intrarea în Parlament, depunerea de către partidele politice în Parlament a proiectului şi, evident, ne exprimăm încrederea că acest proiect ar fi adoptat, nu doar pentru cei 770 de milioane de euro care reprezintă valoarea jalonului, ci pentru ca să putem avea o corectare importantă de inechităţi, considerând că sunt anumite aspecte care, în acest moment, în acest draft, merită analizate de partide şi susţinute", a ţinut să precizeze el.
Potrivit lui Dragoş Pîslaru, nu este proiectul lui Ionescu sau lui Popescu sau proiectul guvernului.
"Guvernul nu poate iniţia legislaţie, de aceea este foarte important (...) este un exerciţiu prin care partidele, în acest moment, preiau ştafeta şi, bineînţeles, sperăm să ajungă la începutul săptămânii viitoare, cum a fost precizat, la un acord. Ministerul rămâne şi eu personal la dispoziţia partidelor politice pentru pregătirea şi găsirea unui consens şi adoptarea unui proiect", a mai spus ministrul.























































