Tragedie pe Autostrada Soarelui: un tânăr de 21 de ani a murit, iar alte trei au fost rănite. Cozi de trei kilometri spre litoral
0O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs vineri dimineață pe Autostrada Soarelui (A2), în apropierea localității Lehliu-Gară, județul Călărași.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs la kilometrul 67 al autostrăzii București-Constanța, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului violent, unul dintre vehicule s-a răsturnat în afara carosabilului.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe. Cele patru persoane implicate în accident au fost evaluate de echipajele medicale, însă una dintre victime nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
Din primele date este vorba de un tânăr de 21 de ani, șoferul uneia dintre mașinile implicate în accident.

Celelalte trei persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.
Traficul s-a desfășurat cu dificultate în zonă. Centrul INFOTRAFIC precizează că autovehiculele circulă pe ambele benzi ale sensului București – Constanța, însă s-a format o coloană de aproximativ trei kilometri.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
„A2 se transformă în Carmageddon”. Reacțiile șoferilor după accidentul de pe Autostrada Soarelui
Accidentul a stârnit numeroase reacții în comunitatea „Info Trafic România”, unde șoferii au criticat modul în care se circulă pe Autostrada Soarelui, mai ales în weekendurile de vară, când traficul spre litoral este aglomerat.
„Adevărul este că A2 se transformă în Carmageddon. Depășiri riscante, depășiri pe banda de urgență, distanță zero între mașini, mers cu 90 km/h pe banda a doua... Toți aleargă să ajungă cu zece minute mai devreme la mare”, a scris un șofer.
„Nu știm să circulăm pe autostrăzi. Pe A3, de exemplu, se merge frecvent cu 80-90 km/h pe banda a doua. Despre ce vorbim?”, a spus altcineva.
Alți participanți la discuție au atras atenția asupra lipsei educației rutiere. „Vrem autostrăzi, dar nu știm să circulăm pe ele. Lipsa educației rutiere, combinată uneori cu mașini prost echipate, poate deveni o combinație periculoasă”, a comentat un utilizator.
Un alt ofer spune că a condus frecvent în Germania, iar disciplina și respectarea regulilor fac diferența.
„Nu am văzut accidente ca la noi. Disciplina și civilizația își spun cuvântul”, a spus acesta.























































