Când renunţăm să mai purtăm mărţişorul. „Închisă în mărţişor se află o parte din norocul celui care l-a purtat“
0Mărţişorul, spune tradiţia populară, îl punem în prima zi de primăvară, înainte de a coborî din pat. Când putem renunţa să-l mai purtăm conform tradiţia ne explică un etnograf.
Cu toţii ştim că, din bătrâni, mărţişorul se oferă de 1 Martie, când este ziua Dochiei, sau străvechiul început de an. Bătrânii respectau cu sfinţenie credinţa că mărţişorul trebuie pus înainte de coborî din pat şi înainte de răsăritul soarelui, astfel încât atunci când atingi pământul să fii protejat de forţele răului.
Purtarea mărţişorului mai asigura sănătatea şi norocul, te ferea de deochi, te făcea plăcut celorlalţi, spune etnograful Muzeului Judeţean Olt, Claudia Balaş. Copiilor li se punea mărţişorul în jurul încheieturii mâinii, fetelor tinere – în jurul gâtului (să nu fie arse de soare vara), femeilor – în jurul brâului (să dea naştere uşoară pruncilor), femeilor în vârstă – tot în jurul mijlocului (dar cu rol protector, împotriva durerilor de spate). În anumite zone ale ţării mărţişoare purtau şi bărbaţii, cei tineri fălindu-se cu ele la pălărie, iar bărbaţii însuraţi, la încheietura mâinii.
La început, mărţişorul era reprezentat de un snur alb-roşu, de care se lega un bănuţ de argint sau, cine îşi permitea, de aur, astfel fiind indicat şi statutul social al purtătorului.
Exista şi o perioadă anume în care era purtat, iar la mărţişor nu renunţai oricum. În funcţie de zona etnografică, spune etnograful Claudia Balaş, mărţişorul era scos la una dintre sărbătorile: Mucenici, Florii, Sfântul Gheorghe, paşte, Armindeni etc. Pentru cei care nu cunoşteau exact această dată exista un alt reper – atunci când înfloreau arbuştii, fiind agăţat de ramurile înverzite ale unui măceş, porumbar, trandafir. „Mărţişorul nu se „lepăda” oricum, deoarece acolo, închisă în mărţişor, se afla o parte din norocul celui care l-a purtat“, a mai spus Balaş.
Cu bănuţul mărţişorului fetele îşi cumpărau caş, să fie albe asemenea acestuia, sau pâine.