Trei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război

În lume există stiluri de arte marțiale și sisteme de luptă care au fost create pentru eliminarea rapidă a adversarului. Unele folosesc tehnici extrem de brutale în timp ce altele se bazează pe folosirea armelor tradiționale și eliminarea completă a inamicului. 

Doi luptători de Lethwei de la începutul secolului XX FOTO wikipedia

Artele marțiale sunt sisteme complexe de tehnici de luptă, cu sau fără arme, dezvoltate de-a lungul mileniilor pentru autoapărare, disciplină și dezvoltare personală. Marea parte a acestora au rădăcini extrem de vechi și au fost create inițial pentru anihilarea inamicului cu ajutorul armelor sau al mâinilor goale (în cazul dezarmării). Au existat, totodată, stiluri dezvoltate special pentru lupta fără arme. De-a lungul timpului, artele marțiale, mai ales în lumea modernă, au devenit mai degrabă ramuri sportive, cu reguli precise și cu înlăturarea totală a elementelor letale sau a tehnicilor extrem de periculoase.

Practic, au devenit, așa cum precizam, un mod de a face mișcare în mediul urban sau un mijloc de dezvoltare personală. Câteva stiluri de arte marțiale și-au păstrat însă scopul inițial, de anihilare a adversarului, și au conservat metode de luptă extrem de brutale. Trei dintre acestea și-au câștigat o faimă aparte, fiind considerate cele mai letale stiluri de luptă care au supraviețuit până astăzi. Cei care le stăpânesc își pot transforma corpul într-o armă teribilă.

„Arta celor nouă membre” sau atunci când ringul devine o baie de sânge

Unul dintre cele mai brutale sporturi de contact sau stiluri de arte marțiale este boxul birmanez sau Lethwei. În lumea tradițională a Birmaniei este descris drept „arta celor nouă membre”, fiindcă aproape toate loviturile sunt permise, mai puțin cele sub centură. Practic, luptătorii pot să-și folosească în confruntare pumnii, picioarele și chiar capul. Pot aplica lovituri extrem de dure cu genunchii și coatele. Cele mai teribile lovituri din cadrul Lethwei sunt cele cu capul la nivelul feței. Luptătorii nu poartă, în mod tradițional, proteze, mănuși sau alte dispozitive de protecție. Pur și simplu, este ca o luptă de stradă, cu pumnii goi și lovituri foarte dure la cap și corp, executate cu coatele, genunchii, pumnii, picioarele și capul.

Luptele dintre boxerii birmanezi se terminau uneori într-o baie de sânge. Și asta în condițiile în care nu existau runde sau victorie la puncte. Pur și simplu, câștiga cel care rămânea în picioare. Victoria se obținea doar prin knock-out. Lethwei este un stil apărut în secolul al XII-lea în Myanmar, în Asia de Sud-Est. Potrivit cercetătorilor, acest stil își are originile, în forma sa cea mai timpurie, în secolul al XII-lea, în timpul dinastiei Regatului Pagan. În Bagan există sculpturi pe temple și pagode din câmpiile centrale ale Myanmarului, care par să înfățișeze perechi de bărbați angajați în luptă, sugerând că acest sport ar putea avea o vechime de peste o mie de ani.

La început, luptele aveau loc în gropi cu nisip și erau de o brutalitate ieșită din comun. Participau la lupte atât nobili, cât și oameni de rând, indiferent de rang. În timpul dominației britanice, acest sport a fost interzis, dar a fost revitalizat ulterior, în timpul guvernării naționaliste a generalului Ne Win. Și asta fiindcă acest sport surprinde combativitatea unei națiuni întregi.

„Lethwei este mai mult decât un sport de luptă. Este o artă marțială și o cultură”, preciza Sayar Win Zin, un celebru luptător.

În plus, galele de Lethwei au devenit atât de populare, încât cei din familiile sărace găseau o sursă de subzistență dacă ajungeau să lupte cu succes în ring.

Meci de Lethwei în Myanmar FOTO wikipedia

„Am fost interesat de Lethwei încă din copilărie și știu că ne poate ajuta să scăpăm de sărăcie”, preciza Tun Tun Min, un alt luptător din Myanmar.

Ulterior, în timpurile moderne, Lethwei a devenit un sport organizat. Brutalitatea acestuia a fost păstrată, dar regulile s-au diversificat. De exemplu, meciul a fost împărțit în trei, patru sau cinci runde a câte trei minute fiecare, cu o pauză de două minute între ele. Este acceptată și remiza, dacă nu se ajunge la knock-out. Mâinile sunt acum învelite în straturi protectoare de material textil, iar majoritatea sportivilor poartă protecție dentară. Loviturile au rămas însă extreme. Luptătorii folosesc, la fel ca în vechime, coatele, genunchii și loviturile de cap. Din cauza loviturilor extrem de violente, Lethwei este ilegal în majoritatea țărilor din afara Myanmarului.

Lovituri letale cu viteza fulgerului și adaptare

O veche legendă indoneziană spune povestea a trei războinici Minangkabau din Sumatra de Vest. La îndemnul maeștrilor lor, tinerii au pornit spre nord în speranța de a atinge iluminarea spirituală. În timpul călătoriei lor, au fost prinși într-o bătălie sângeroasă în apropierea graniței cu Thailanda.

Unul dintre cei trei a fost rănit, dar a reușit să scape și să se refugieze într-o pădure. Urmând cursul unui pârâu, a ajuns la o cascadă, unde s-a oprit să se odihnească. Războinicul a observat o floare de lotus care cobora pe apă de-a lungul cascadei, însă, chiar și atunci când era împinsă sub apă de forța curentului, lotusul revenea la suprafață complet nevătămat.

Războinicul a încercat mai întâi să arunce o piatră în floare, apoi un băț, dar rezultatul a fost același. În cele din urmă, a intrat în apă și a încercat să o taie cu sabia, însă lotusul s-a ferit pur și simplu de lovitură, rotindu-se în apă și rămânând neatins.

Demonstrație de Silat tradițional FOTO wikipedia

Epuizat, războinicul a căzut în apă, iar după ce a ieșit la mal a început să mediteze asupra modului în care principiul învingerii forței prin blândețe ar putea fi aplicat în luptă. Așa s-ar fi născut Silat, un stil de luptă extrem de dur și eficient, din Indonezia.

Propriu-zis, Silat este una dintre cele mai vechi și mai diverse arte marțiale din Asia de Sud-Est. Nu este un singur stil, ci un termen general pentru sute de sisteme de luptă dezvoltate în special în Indonezia, Malaezia, Brunei, Singapore, sudul Thailandei și comunitățile malay din regiune. Este cunoscut și sub numele de Pencak Silat (în special în Indonezia). Acest stil combină lupta corp la corp, tehnicile de autoapărare și utilizarea armelor tradiționale, punând accent pe mișcări rapide, fluide și letale.

Acest complex de stiluri de luptă s-a dezvoltat probabil prin secolul al XVI-lea în mediile rurale indoneziene și a fost preluat ulterior și de aristocrație. Tehnicile de luptă au evoluat din necesitățile de supraviețuire în junglă, dar și ca metodă de apărare împotriva bandiților, folosind adesea unelte cotidiene. În general, sătenii nu locuiau în zone întărite, nu aveau arme și nici nu erau instruiți să le folosească. Așa că au învățat să folosească tot ce aveau în gospodărie pe post de armă, dar și propriul trup.

Silat excelează în lupta în spații înguste, cu tehnici letale aplicate cu o viteză uluitoare. Se folosesc lovituri de cot, genunchi, proiecții și pârghii pentru ruperea rapidă a membrelor sau chiar a gâtului. Tehnicile tradiționale de Silat, aceste tehnici sunt însă în continuare predate. Un luptător foarte bine pregătit este efectiv letal în lupta corp la corp.  De asemenea, în Silat se folosesc arme tradiționale precum keris (un pumnal tradițional cu lamă ondulată) sau karambit (un cuțit curbat în formă de gheară).

În momentul de față, există versiuni sportive ale Silat, care au eliminat loviturile letale sau periculoase. În școlile tradiționale de Silat, aceste tehnici sunt însă în continuare predate. Un luptător foarte bine pregătit este efectiv letal în lupta corp la corp. Datorită importanței sale culturale, Silat a fost inclus în Patrimoniul UNESCO în anul 2019.

O artă marțială creată pentru supraviețuire

Una dintre cele mai practice și eficiente arte marțiale din lume este, fără îndoială, Krav Maga. „Nu există reguli în stradă”, preciza Imi Lichtenfeld, întemeietorul stilului.

Spre deosebire de Silat și Lethwei, Krav Maga este un stil de luptă relativ nou. Practic, este un sistem modern de autoapărare și luptă corp la corp, creat în prima jumătate a secolului al XX-lea de către Imi Lichtenfeld. Spre deosebire de multe arte marțiale tradiționale, Krav Maga nu a fost conceput ca o artă cu ritualuri, forme sau competiții, ci ca un sistem practic destinat să ajute oamenii să supraviețuiască în situații reale de pericol.

Cu Krav Maga poți supraviețui în situații-limită și, totodată, îți poți neutraliza adversarul cu tot ce ai la îndemână. „Oamenii respectă puterea, iar ea vine în multe forme. Krav Maga este o putere, iar oamenii te vor respecta pentru că o cunoști”, preciza același Imi Lichtenfeld.

Propriu-zis, Krav Maga s-a născut dintr-o necesitate practică. A fost inventat de Imi Lichtenfeld, un evreu care s-a născut în 1910, la Budapesta. A iubit de mic sporturile de contact și a practicat box, lupte, dar și numeroase alte sporturi. În anii 1930, Imi era un luptător complex. Odată cu escaladarea antisemitismului și a atacurilor împotriva evreilor, Imi și-a folosit abilitățile pentru a apăra comunitatea evreiască din Bratislava.

Tehnici de krav maga predate de instructor FOTO wikipedia

Experiențele din acea perioadă l-au făcut să înțeleagă că tehnicile sportive nu erau suficiente într-o confruntare reală. O luptă de stradă nu respectă reguli. Adică poate implica mai mulți adversari deodată, arme improvizate sau spații care nu te ajută să evadezi sau să lupți. Iar, pentru a supraviețui, trebuie să te adaptezi oricărui mediu. Practic, Imi Lichtenfeld a revoluționat lupta de stradă și a transformat-o în ceva absolut eficient și letal, folosind exact ceea ce poți avea la îndemână.

După război, Imi Lichtenfeld a emigrat în Palestina. Acolo a fost cooptat pentru a preda Krav Maga, sistemul inventat de el, forțelor de apărare israeliene. Ulterior, Krav Maga, care înseamnă literalmente „luptă de contact” (krav – luptă, maga – contact), a devenit sistemul oficial de pregătire pentru Forțele de Apărare Israeliene (IDF).

Krav Maga se bazează pe câteva principii fundamentale: simplitatea, folosirea reacțiilor naturale, atacul asupra punctelor vulnerabile, adaptarea și dorința de supraviețuire. Imi spunea că tehnicile trebuie să fie ușor de învățat și de aplicat în condiții de stres. „Dacă o tehnică nu funcționează în condiții reale, nu este o tehnică bună”, spunea acesta.

Totodată, tehnicile se bazau pe mișcările instinctive ale corpului și pe atacul asupra zonelor foarte vulnerabile ale adversarului. Pentru că nu este vorba despre onoare sportivă, ci despre supraviețuire, adică despre oprirea rapidă a amenințării. În acest context, sunt încurajate loviturile în cele mai sensibile locuri ale corpului.

În plus, practicanții sunt antrenați să reacționeze la situații care apar brusc. De exemplu, atacuri surpriză, agresori multipli și spații înguste. De asemenea, Krav Maga se bazează pe concentrare și pe luarea rapidă a deciziilor încă înainte de începerea luptei, prin observarea pericolului și evitarea conflictului atunci când este posibil.