Bătrâna de 88 ani dispărută din localitatea Făgeţelu, judeţul Olt, a fost găsită moartă, după opt zile de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost găsită decedată Sursa foto: IPJ Olt

Echipele de căutare au găsit, în noaptea de 2 spre 3 iulie 2022, trupul bătrânei de 88 ani, dispărută în 24 iunie din locaitatea Făgeţelu, din judeţul Olt.

Bătrâna, cu domiciliul legal în Bucureşti, dar care locuia în Făgeţelu, a dispărut de acasă în 24 iunie 2022, o vecină sesizându-i pe poliţişti. Familia ar fi fost de acord cu mediatizarea cazului, însă, de-abia vineri, 1 iulie 2022.

„În urma activităţilor de căutare, în noaptea de 2/3 iulie 2022, femeia, în vârstă de 88 de ani, a fost găsită decedată, într-un zăvoi, din apropierea satului Chilia, din comuna Făgeţelu, judeţul Olt, la aproximativ trei kilometri de locul dispariţiei.

Din verificarea sumară a trupului femeii, acesta nu prezenta urme vizibile de leziuni, fiind transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Poliţiştii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a transmis Poliţia Olt.

Floarea Jircu ar fi plecat şi în trecut de la domiciliu, însă revenea în scurt timp. Femeia suferea de afecţiuni care îi produceau pierderi de memorie, conform anumitor surse. Căutăriel femeii ar fi demarat încă de la semnalarea dispariţiei, în 25 iunie, însă echipele formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri, dar şi voluntar din localutate, nu au reuşit să-i dea de urmă în zilele anterioare, trupul femeii fiind identificat în noaptea de 2/3 iulie într-un desiş.

Vă recomandăm să citiţi şi:

O bătrână de 88 ani a dispărut dintr-o comună din Olt. Căutări de peste şase zile

Un băiat de 8 ani din Germania, care a fost dat dispărut, a fost găsit în viaţă după mai bine de o săptămână petrecută într-un sistem de canalizare

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte