Un sibian și-a închiriat apartamentul la nouă chiriași diferiți. Dădea chei false în contul banilor

0
Publicat:

Un bărbat din Sibiu a reușit pe parcursul a nici două luni să-și închirieze apartamentul de nouă ori, doar cu numele, pentru că lua banii de la chiriașii care nu se alegeau decât cu paguba. 

Chei locuință Foto Adevărul

Escrocul de 45 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reținut doar pentru 24 de ore. Apoi a fost lăsat în libertate. 

„La data de 21 ianuarie, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian, în vârstă de 45 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (nouă acte materiale)”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Luciana Lazăr.

Conturi false pentru a intra în legătură cu victimele

Deocamdată, există dovezi doar pentru nouă victime, dar anchetatorii nu exclud posibilitatea ca numărul acestora să fie mult mai mare: „În fapt, sibianul este bănuit că, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi indus în eroare nouă persoane cărora le-ar fi promis închirierea unui apartament din municipiul Sibiu, încasând diverse sume de bani ca avans și o primă chirie lunară.”

Anchetatorii au mai stabilit că escrocul s-a folosit de conturi false de pe rețelele de socializare pentru a intra în legătură cu victimele. În schimbul banilor primiți le dădea chiriașilor chei false.

Metoda prin care se făceau închirieri fictive

Victimele, așa cum menționam, erau racolate prin intermediul rețelelor de socializare de gen Facebook. Oamenii postau anunțuri că sunt în căutarea unei case și primeau mesaj de la proprietar.

Schimb de mesaje în cazul închirierilor fictive din Sibiu Foto turnulsfatului ro

Urma apoi un schimb de mesaje și fotografii cu locuința de închiriat, după care vizionarea apartamentului, pe teren. Se bătea palma cu condiția că mutarea se va putea face abia după câteva zile, timp în care locuința trebuia eliberată de bunuri personale.  

Mai toți acești chiriași păcăliți plăteau între 100 și 400 de euro pe loc, pe baza unui contract de mână și primeau în schimb un set de chei care în final se dovedea a nu fi de la apartamentul închiriat. 

Oamenii înțelegeau că au fost păcăliți abia când voiau să se mute și încercând să ia legătura cu proprietarul erau blocați pe conturile de socializare și nu li se mai răspundea nici la telefoane și nici la mesaje.

Lăsat în libertate de către magistrații sibieni

Vecinii escrocului susțin însă că sibianul se ocupă de mai bine de un deceniu cu înșelătorii, că a făcut și pușcărie și mai are la activ și alt fel de acuzații, de genul celor de hărțuire sexuală, iar printre victimele sale se află chiar și rude. De multe dintre plângeri a reușit să scape dând înapoi banii, prin sistemul piramidal pe care-l pusese la punct, cu condiția retragerii sesizărilor.

Prin această metodă a reușit să creeze un prejudiciu de 17.280 de lei. 

În ciuda acestui fapt, magistrații din cadrul Judecătoriei Sibiu au decis ca bărbatul să fie în continuare anchetat în libertate.

„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 21 ianuarie, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 22 ianuarie procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus continuarea cercetărilor cu persoana în stare de libertate”, au mai precizat reprezentanții Poliției Sibiu în cazul de înșelăciune Sibiu.

În general se iau astfel de decizii când se recuperează prejudiciul, dar nu s-au oferit mai multe amănunte despre acest aspect. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul