O adolescentă din Ploiești a murit în timpul unei petreceri organizate chiar de ea. Gestul care i-a alertat pe prieteni

0
Publicat:

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din Ploieşti, a decedat din cauze încă necunoscute în timpul unei petreceri pe care o găzduia, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost transportat la morgă pentru necropsie FOTO arhivă Adevărul

Conform datelor transmise, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 1,45 de către o femeie din municipiul Ploieşti, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, este posibil decedată în apartament.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că, în cursul serii, tânăra ar fi organizat o petrecere la locuinţa acesteia, împreună cu mai mulţi prieteni, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. La un moment dat, minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior, prietenii acesteia au constatat că este inconştientă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a constatat decesul tinerei", au precizat reprezentanții IPJ Prahova.

La examinarea vizuală a trupului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

Surse judiciare au precizat că tinerii au consumat alcool în timpul petrecerii şi nu există informaţii referitoare la un posibil consum de stupefiante.

Fata nu era cunoscută cu afecţiuni medicale, arată sursele indicate. Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi