O femeie a murit, iar un bărbat este grav rănit după ce casa în care locuiau a luat foc de la jarul căzut din sobă

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 93 de ani a murit și un bărbat de 63 de ani a fost rănit în urma unui incendiu produs într-o locuință din județul Neamț. Bărbatul a suferit arsuri pe mâini, torace şi în zona capului, fiind transportat la spital. Pompierii au stabilit că focul a fost provocat de jarul căzut din sobă.

Gospodăria cuprinsă de flăcări FOTO: ISU Neamț

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, la ora 05.10, în comuna Sagna pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada Bisericii, scrie News.

„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la acoperişul casei şi în interiorul a două camere, existând posibilitatea propagării la celelalte două camere. În interiorul unei camere, forţele de intervenţie au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 93 de ani, fără semne vitale. O altă persoană, un bărbat în vârstă de 63 de ani s-a autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Bărbatul prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, toracelui şi capului. Acesta a fost asistat medical de către echipajul SMURD, ulterior fiind transportat la CPU Roman”, au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ.

În urma incendiului au ars aproximativ opt metri pătraţi din acoperiş, tâmplăria din lemn de la două ferestre şi trei uşi şi bunurile aflate în interiorul celor două camere.

Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG