Cum se recapătă mai repede permisul auto suspendat. Poliţiştii explică pas cu pas procedura

0
Publicat:

Poliţiştii explică paşii ce trebuie urmaţi pentru ca în situaţia unei culpe se recapătă repede permisul suspendat. În Neamţ, de la începutul anului, au fost câteva mii de contravenţii.

Pe lângă suspendarea permisului, contravenienții sunt și amendați FOTO Arhiva Adevărul

În primele cinci luni din acest an, poliţiştii din judeţul precizat au reţinut, pe o perioadă de o lună, două, trei sau mai multe, în urma contravenţiilor constatate la regimul circulaţiei rutiere, peste 2.700 de permise de conducere, iar peste 100 de şoferi au fost depistaţi la volan, deşi aveau carnetul suspendat.

Pentru a conştientiza conducătorii auto şi a preveni astfel de situaţii, oamenii legii au transmis ce consecinţe au astfel de fapte, dar şi modul în care permisul poate fi redobândit foarte repede, după ce a fost suspendat pentru abateri mai puţin grave, adică cele care nu sunt considerate infracţiuni.

„În cazul în care ai rămas fără permis de conducere, urmare a săvârşirii unei contravenţii la regimul rutier, există posibilitatea de a-l recupera mai repede, dacă promovezi examenul, pentru reducerea perioada de suspendare. Urmare a acestui examen, perioada se reduce, conform Ordonanţei 1/27 ianuarie 2022, cu o treime“, a declarat inspector Ramona Ciofu, de la Poliţia Neamţ.

Examenul poate fi susţinut de mai multe ori, la orice serviciu rutier, e gratuit şi poate fi dat până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a şofa. Pentru a susţine testul, trebuie ca acel contravenient să promoveze testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie. De asemenea, trebuie ca permisul să fi fost obţinut cu cel puţin un an înainte de faptă.

După promovarea examenului, e nevoie de o cerere tip de reducere a suspendării, care se depune la serviciul rutier din judeţul unde a fost reţinut carnetul. Acesta poate fi redobândit doar cu dovada de conducere şi cartea de identitate. Dacă în următoarele 6 luni de la reobţinere permisul este iar „ridicat“ în urma unei contravenţii, se adaugă 30 de zile la perioada de suspendare.

„Nu poţi beneficia de reducerea perioadei de suspendare dacă te încadrezi în unul dintre următoarele cazuri: perioada de suspendare a fost majorată sau ai cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce“, mai precizează Poliţia Neamţ.

La fel stau lucrurile dacă este vorba de un accident sfârşit doar cu pagube materiale, dar şoferul era sub influenţa alcoolului, sau dacă sancţiunea complementară a fost dispusă ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini ori sonore sunt în funcţiune.

În cazul în care un şofer este prins conducând un vehicul în perioada de suspendare, nu se mai poate face nimic. Conform articolului 335, alineatul 2 din Codul penal o astfel de situaţie este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Iar dacă este propunuţată o condamnare definitivă, permisul se anulează.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație