Plângere penală la DNA împotriva ministrului Educaţiei: Blochează reducerile la transportul local în comun

0
Publicat:

Liga Studenţilor a anunţat că a depus plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, pe care o acuză că blochează reducerile la transportul local în comun.

Ligia Deca Foto: INQUAM Photos Octav Ganea (Arhivă)

Liga Studenţilor (LS Iaşi) informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că a depus o plângere penală la DNA - structura centrală împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu pentru faptul că amână de peste 3 luni elaborarea şi adoptarea metodologiei prin care studenţii să beneficieze de reducerea de 90% la transportul local în comun reglementată de noua lege a învăţământului superior, blocând totodată şi alocarea de fonduri către universităţi, astfel încât studenţii sunt obligaţi să-şi achiziţioneze titlurile de călătorie la preţ întreg de la operatorii de transport public local, scrie Agerpres.

Cei de la LS Iaşi transmit totodată că studenţii de la universităţile private nu se mai bucură de acest drept în mod practic, întrucât acestea sunt excluse de la finanţarea acestor beneficii prin noua lege.

Deşi unele universităţi şi unităţi administrativ-teritoriale au început, din fonduri proprii, să suplimenteze doar parţial plata abonamentelor, asta nu suplineşte obligaţia Ministerului Educaţiei de a finanţa, în conturile universităţilor, plata pentru transportul local în comun al studenţilor. Pe vechea Lege a Educaţiei nr. 1/2011 studenţii beneficiau de o reducere de 50% la toate titlurile de călătorie la transportul local în comun, subvenţia fiind suportată de către autorităţile locale. În prezent, titlurile de călătorie reduse cu 50% pentru studenţi nu mai pot fi achiziţionate de la niciun operator de transport public local", se arată în comunicatul de presă al LS Iaşi.

„A venit timpul să răspundă juridic”

Aceeaşi sursă menţionează că în conformitate cu noua legislaţie, Legea nr.199/2023, studenţii beneficiază de o reducere de 90%, însă fondurile trebuie alocate universităţilor de către Ministerul Educaţiei. Însă finanţarea nu poate fi alocată deoarece în trei luni de la publicarea legii nu au fost aplicate normele metodologie şi nici nu a fost făcută vreo alocare bugetară. Astfel, unele universităţi au început să finanţeze parţial aceste abonamente, din fonduri proprii, fără să aibă vreo obligaţie legală în acest sens.

La propunerea Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, structură federativă pe care chiar doamna Ligia Deca a condus-o şi a năşit-o, Ministerul Educaţiei, respectiv PSD, PNL şi UDMR, prin noua lege, au lăsat toţi studenţii din România la început de an universitar fără posibilitatea reală de a beneficia de reduceri la transportul local în comun, dreptul de reducere 90% fiind în momentul de faţă doar pe hârtie. Sperăm că doamna Deca este mulţumită de problemele pe care le-a creat studenţilor consultându-se doar cu reprezentanţii organizaţiei pe care a prezidat-o şi ignorând orice altă organizaţie în procesul de consultare cu privire la legea învăţământului superior! A venit timpul să răspundă juridic şi politic pentru dorinţa ei de monopol asupra societăţii civile din zona ei de educaţie şi pentru greşelile făcute din pura ignorare a vocilor critice! Datorită caracatiţei de asociaţii pe care a ajuns să o controleze doamna Deca, Liga Studenţilor rămâne singura organizaţie studenţească care a criticat deschis proiectul România Educată şi care s-a opus constant noilor modificări legislative", a declarat Toma Tătaru, preşedintele Ligii Studenţilor Iaşi. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews