Medicii din Iași au schimbat radical vieților a doi pacienți. Intervenţii salvatoare la Spitalul „Parhon”

0
Publicat:

Finalul săptămânii trecute a adus speranţa în vieţile a doi pacienţi de la Spitalul Parhon din Iaşi. Chinuiţi de mai mulţi ani de şedinţele de dializă, aceştia au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale şi vor putea duce din nou o viaţă normală.

Intervenţie chirurgicală SURSĂ Arhiva Adevărul

În noaptea de sâmbătă spre duminică, echipa chirurgicală de la spitalul din Copou a reuşit să ducă la bun final două intervenţii chirurgicale, cei doi pacienţi, un bărbat în vârstă de 54 de ani şi o femeie în vârstă de 56 de ani, fiind transplantaţi cu succes. De data aceasta, cele două transplanturi au fost realizate datorită existenţei unui donator cadaveric. 

Este vorba despre doi pacienţi, amândoi fiind în program de dializă cronică. Primul Este un bărbat în vârstă de 54 de ani, din judeţul Iaşi. Acesta era în programul de dializă din anul 2021 şi a fost transplantat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Al doilea pacient este o doamnă în vârstă de 56 de ani, din judeţul Suceava, care făcea dializă din 2016. Şi dumneaei a fost transplantată cu succes. În acest moment, ambii pacienţi se recuperează în secţia de transplant. Aşteptăm ca funcţia lor renală să se apropie de normal şi să fie preluaţi în ambulatoriu. Totodată, trebuie să se prezinte la controale regulate, urmând un tratament special cu imunosupresoare", precizează dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.

Zeci de vieţi au fost salvate într-un singur an

Chiar dacă şedinţele de dializă prelungesc viaţa pacienţilor care se confruntă cu probleme renale, acestea scad în mod vizibil calitatea traiului. Astfel, pentru aceste persoane, singura speranţă este un transplant renal. La acest capitol, medicii ieşeni au reuşit adevărate performanţe pe perioada anului 2022. 

La unitatea medicală din Copou s-au reuşit, în cursul anului trecut, nu mai puţin de 54 astfel de intervenţii chirurgicale. Este vorba, astfel, despre un record atins de către medicii ieşeni. 

„O explicaţie bună pentru cifrele obţinute anul trecut este că au existat situaţii în care echipa din cadrul Spitalului Parhon, având o experienţă mare în transplant renal, a fost invitată şi a acceptat să participe la recoltări din Republica Moldova. Astfel, am fost la Chişinău, de unde au fost recoltaţi doi rinichi de la un donator cadaveric. Prin această metodă s-a realizat primul transplant transfrontalier între Republica Moldova şi România. După operaţia de la Chişinău, la Iaşi s-au realizat două transplanturi renale. Totodată, în cursul anului trecut am participat şi la o recoltare în Bulgaria. De această dată, de acolo s-a adus la Iaşi un rinichi", adaugă dr. Ionuţ Nistor.

Pentru ca aceste rezultate să fie posibile, susţin medicii, este nevoie de colaborare permanentă cu alte spitale din ţară. Astfel, cu ajutorul unităţilor medicale regionale, în cursul anului trecut au fost identificaţi mulţi donatori cadaverici.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Justiția de la Chișinău respinge cererea Evgheniei Guțul. Bașcanul Găgăuziei rămâne în spatele gratiilor
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Un consilier local bucureștean vrea ca autoturismele cu minim patru persoane să poată circula şi pe benzile speciale de transport în comun
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda