Judecător american: Restricțiile impuse în era Biden pentru prescrierea pilulei pentru avort sunt ilegale | adevarul.ro

Judecător american: Restricțiile impuse în era Biden pentru prescrierea pilulei pentru avort sunt ilegale

Publicat:
0
1 live

Un judecător federal din Virginia a decis că administrația fostului președinte Joe Biden a impus ilegal medicilor și farmaciilor obligația de a obține certificări speciale pentru a prescrie mifepristonă, un medicament folosit pentru întreruperea sarcinii, relatează Reuters.

Mifepristona este utilizată în peste 60% dintre avorturile din Statele Unite. FOTO: Shutterstock
Mifepristona este utilizată în peste 60% dintre avorturile din Statele Unite. FOTO: Shutterstock

Judecătorul Robert Ballou, din Charlottesville, a stabilit joi că Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) nu a explicat de ce erau necesare cerințele introduse în 2023, în condițiile în care instituția afirmase în repetate rânduri că mifepristona este sigură și eficientă.

FDA nu explică nici cum, în lipsa acestor restricții, prescrierea medicamentului devine un risc intolerabil care ar necesita retragerea acestuia de pe piață”, a argumentat Ballou, judecător numit în funcție de Joe Biden.

Decizia vine în urma unui proces intentat în 2023 de trei furnizori de servicii de avort. Judecătorul ar putea anula ulterior regula, atunci când va decide asupra unor capete de cerere separate, prin care reclamanții susțin că le-au fost încălcate drepturile constituționale.

Accesul la mifepristonă, în centrul disputelor privind avortul

Ballou a precizat că legislația federală îi permite să oblige FDA să reanalizeze regula, dar nu să o anuleze în această etapă. Instituția desfășoară, sub administrația președintelui Donald Trump, o analiză mai amplă privind siguranța mifepristonei.

Decizia vine în contextul în care mai multe state conduse de republicani și organizații care se opun avortului încearcă să limiteze accesul la medicament. Mifepristona este utilizată în peste 60% dintre avorturile efectuate în Statele Unite.

FDA a aprobat pentru prima dată medicamentul în anul 2000, iar accesul la acesta a fost extins treptat. În timpul administrației Biden a fost permisă inclusiv prescrierea și distribuirea sa prin poștă.

Mifepristona face parte dintr-o schemă de avort medicamentos care presupune administrarea a două medicamente. Accesul la aceasta a devenit una dintre principalele teme ale disputei privind avortul în SUA după ce Curtea Supremă a anulat, în 2022, precedentul Roe v. Wade, care recunoștea dreptul constituțional la avort la nivel federal.

Center for Reproductive Rights, organizația care îi reprezintă pe furnizorii care au contestat regula din 2023, a salutat hotărârea, scrie Reuters. 

Eforturile de a o restricționa nu au legătură cu știința sau siguranța, ci cu îngreunarea accesului la avort”, a declarat Nancy Northup, președinta organizației.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite