Trei români au săpat pe ascuns o mină de cărbune. Acum sunt anchetați pentru minerit fără licență

0
Publicat:

Trei români au fost puși sub învinuire pentru activități miniere fără licență, după ce au încercat să descopere cărbune, săpând o groapă uriașă, în apropierea unei mine din Valea Jiului. Când au dat de huilă, au fost prinși de polițiști.

Căutători de cărbune. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. ARHIVĂ

Cele patru mine de cărbune rămase în activitate în Valea Jiului se îndreaptă spre închiderea definitivă, până în jurul anului 2030, însă huila a rămas căutată în regiunea minieră a Hunedoarei. Cărbunele este folosit în activități casnice, iar în timpul iernii unii localnici continuă să își încălzească locuințele cu el. 

La fel ca în urmă cu aproape două secole, când au început primele exploatări din Valea Jiului, unele locuri din regiune au păstrat la suprafață pături de cărbune. Și tot ca atunci, unii localnici sapă în căutarea acestei resurse. Activitățile miniere fără licență sunt însă ilegale, iar unii dintre cei care le practică au fost puși sub învinuire.

Localnici prinși săpând după cărbune

Trei „mineri la negru” au fost prinși de polițiști după ce au săpat o groapă adâncă de cinci metri pentru a găsi cărbune pe un teren din municipiul Vulcan. 

Puțul săpat ilegal. Foto: IPJ Huendoara

„Marți, 11 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au efectuat o acțiune în cadrul căreia au surprins în flagrant trei bărbați din Vulcan, cu vârste cuprinse între 23 și 57 de ani, în timp ce efectuau activități de exploatare minieră fără permis sau licență. Concret, cei trei au fost surprinși de polițiști chiar în timp ce săpau o groapă cu o adâncime de aproximativ cinci metri, pentru a sustrage cărbune natural, zona fiind cunoscută ca bazin minier de exploatare a zăcămintelor de huilă”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. 

În acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru încălcarea prevederilor Legii Minelor nr.85/2003, respectiv pentru executarea de activități miniere fără permis sau licență, a completat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”