Demolări în spitale, de frica seismelor. Două clădiri vechi de 100 ani vor fi puse la pământ

0
Publicat:

Este vorba despre un corp al Spitalului de Boli Infecțioase și o clădire a spitalului TBC din Galați. Cele două au trecut prin cutremurele din anii 1977, 1986, 1990 și 2005 și nu mai îndeplinesc condițiile de securitate.

Cele două clădiri sunt foarte vechi și au risc seismic FOTO: Arhivă, Adevărul

Potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului Județean Galați, prima clădire care va fi demolată va fi Pavilionul de Dermatovenerologie (corp C21) de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”. Este o construcție într-un stadiu avansat de degradare, având o vechime de 100 de ani.

„Spitalul de Boli Infecțioase a fost construit în perioada interbelică, data exactă a construcției nu se cunoaște. Concluziile expertizei tehnice asupra clădirii arată că structura de rezistență este deficitară la acțiunea cutremurelor specifice zonei, aceasta încadrându-se în clasa de risc seismic II – din care fac parte clădirile susceptibile de avariere majoră la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător Stării Limite Ultime, care pune în pericol siguranța utilizatorilor”, se arată în expunerea de hotărâre. 

De asemenea, se menționează că actuala construcție nu corespunde nici din punct de vedere funcțional și al dotărilor conform normativelor în vigoare. Astfel, se propune demolarea acesteia, deoarece cheltuielile pentru refuncționalizare și consolidare sunt costisitoare și nu se justific.

Centrala de abur a spitalului TBC, demolată

A doua clădire care va fi demolată este la Spitalul de Pneumoftiziologie Galați. Este vorba de centrala de abur, o construcție într-un stadiu avansat de degradare, cu o vechime de 70 de ani.

„Aceasta a fost construită în anul 1952 și a trecut prin patru cutremure semnificative: 1977, 1986, 1990 și 2005, fără a se efectua intervenții de consolidare a clădirii sau reparații capitale ale pereților ori suprastructurii clădirii”, susțin reprezentanții Consiliului Județean Galați.

Concluziile expertizei tehnice asupra clădirii sunt în favoarea demolării clădirii având în vedere gradul ridicat de risc seismic.

Totodată, se arată că în imediata vecinătate se află noul Ambulatoriu Integrat de Specialitate, iar vechiul imobil este unul de tip tehnologic și neconform normativelor.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate