Eşecurile spionajului în epoca Nicolae Plesiţă: atentatele cu colete explozive asupra postului de radio „Europa Liberă“ şi încercarea de otrăvire a lui Paul Goma
0După fuga lui Ion Mihai Pacepa, în vara anului 1978 în Germania, comanda CIE a fost luată de Nicolae Pleşiţă, care, aşa cum spunea, a cerut ca ofiţerii care mai lucrau în spionaj să fie lăsaţi să-şi continue activitatea.
Liviu Ţăranu, cercetător CNSAS, scrie în „Evoluţia spionajului românesc după defecţiunea generalului Ion Mihai Pacepa (1978-1989)“ că „Directoratul lui Nicolae Pleşiţă - prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al CIE, din cadrul DSS (01.09.1980 - 01.12.1984) corespunde unei perioade pline de „căderi” şi dezertări, nefaste pentru spionajul românesc. Acest lucru fost pus pe seama incompetenţei lui Nicolae Pleşiţă în materie de spionaj, ca şi pe stilul de conducere al acestuia bazat pe „cultivarea şefului”, adică a lui Nicolae Ceauşescu. Este foarte adevărat însă că nu era Nicolae Pleşiţă cel care iniţiase şi încurajase cultul personalităţii în cadrul MI, fosta conducere a DIE având contribuţii notabile în acest sens“.
Atentatele cu colete explozive
Cercetătorul CNSAS Liviu Ţăranu aminteşte de cele mai mari eşecuri ale serviciului de spionaj românesc din epoca Pleşiţă.
În martie 1984, ofiţerul CIE Constantin Constantinescu, cifrorul-şef de la Ambasada României la Bonn, se predă autorităţilor vestgermane. El dezvăluie identitatea a cinci diplomaţi români care îl ajutaseră pe „Carlos Şacalul” în câteva atentate organizate de acesta. Constantin Constantinescu a dezvăluit autorităţilor germane că Dan Mihoc (de 39 de ani, secretar 2 al Ambasadei României la Bonn) a organizat împreună cu „Carlos” atentate cu colete explozive, trimise lui Paul Goma, Şerban Orescu şi Nicolae Penescu. Despre Constantin Ciobanu (40 de ani, angajat al Ambasadei României la Bonn), acelaşi C. Constantinescu declara că pusese la cale mai multe atentate, printre altele şi cel contra lui Emil Georgescu, directorul secţiei române de la postul de radio „Europa Liberă”.
Ion Constantin, de 38 de ani, secretar 3 al Ambasadei României la Bonn era menţionat că ar fi participat la plasarea unei bombe la „Europa Liberă” fiind cel care a livrat lui „Carlos” respectivul exploziv.
Ioan Lupu (44 de ani, secretar 1 al Ambasadei României la Bonn, traducător oficial al lui Nicolae Ceauşescu), era acuzat de participarea la răpirea şi apoi asasinarea unui emigrant român. Aceste dezvăluiri ale lui Constantin Constantinescu, precum şi alte informaţii ale BND-ului german, au determinat expulzarea celor cinci „diplomaţi” români din Germania Federală, având în vedere „imunitatea” conferită prin statutul lor diplomatic.
Nicolae Pleşiţă a tratat drept „idioţenii” acuzaţiile potrivit cărora, în februarie 1981, autorităţile de la Bucureşti ar fi ordonat şi finanţat atentatul cu bombă de la sediul din München al postului de radio „Europa Liberă”: „Este o idioţenie să crezi aşa ceva, în condiţiile în care eu aveam un buget anual de 1,5 milioane de dolari, în timp ce Europa Liberă primea de la americani 80 de milioane”.
Otrava care ar putea provoca un infarct
Un alt caz care a făcut valuri în Occident pe marginea acţiunilor spionajului românesc a fost cel al ofiţerului ilegal Matei Pavel Haiducu. Potrivit unor surse din presa românească (Andrei Bădin, „Jurnalul naţional”) M.P. Haiducu, cu sprijinul discret al CIE, trebuia să obţină cetăţenia franceză, urmând ca apoi să se stabilească în Africa de Sud, ca om de afaceri francez şi să treacă la acţiune, potrivit instrucţiunilor primite de la CIE.
La 13 ianuarie 1982, MP Haiducu primeşte ordin să-i lichideze la Paris pe Paul Goma şi Virgil Tănase. Pentru aceasta, MP Haiducu primeşte, din ţară, de la CIE, o otravă, care turnată în băutură ar fi provocat infarct, creând impresia unei morţi prin cauze naturale. Stabilit în Franţa, la Paris, pe 20 noiembrie 1977, Paul Goma continua să scrie şi să susţină interviuri la „Europa Liberă”, „BBC” şi „Ici Paris” contra regimului Ceauşescu.
Un al doilea scriitor exilat, care îl deranja cu comentariile sale pe Nicolae Ceauşescu, era Virgil Tănase. MP Haiducu se hotărăşte să defecteze, iar în 1984, după evenimente, scrie o carte intitulată J'ai refuse de tuer (Am refuzat sa ucid), apărută la editura Plon din Paris. În cartea sa, MP Haiducu dezvăluie că ordinul de asasinare a celor doi români exilaţi a venit de la Nicolae Pleşiţă şi nu de la Nicolae Ceauşescu. În Franţa, se dezvăluie public faptul că MP Haiducu se predase DGSE-ului francez de la bun început şi că Goma şi Tănase fuseseră ascunşi de DGST şi DST pentru a li se salva viaţa.
La scurt timp, MP Haiducu apare la televiziunea franceză şi declară că ambasadorul României la Paris, Dumitru Aninoiu şi ataşatul de presă, Ion Badea, sunt agenţi CIE. Imaginea lui N. Ceauşescu este puternic şifonată, acesta apare deja în ochii opiniei publice internaţionale drept un „asasin de disidenţi”, de tipul Todor Jivkov (afacerea Markov şi „umbrela bulgărească”). François Mitterand îşi anulează, în mod „justificat”, vizita oficială planificată în România.
În 1997, procurorul-general al României, Dan Voinea, i-a deschis un dosar penal fostului general de Securitate Nicolae Pleşiţă „pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi omor deosebit de grav şi infracţiunea de distrugere a unor obiective şi tentativă la această infracţiune“. E vizată legătura lui Pleşiţă în cadrul colaborării dintre Carlos şi Securitate, respectiv CIE condus de Pleşiţă. Pe Voinea îl interesa, în special, atentatul asupra Radioului Europa Liberă din 21 februarie 1981. Deşi iniţiativa are ecou în România, dosarul e închis în martie 2009 prin decizia de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Pleşiţă. Nicolae Pleşiţă a murit la 28 septembrie 2009.
Vă mai recomandăm:
Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“