DOCUMENT Cum a plănuit Securitatea arestarea abuzivă a scriitorului Paul Goma. 40 de ani de la scrisoarea care a bulversat „orânduirea socialistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Goma şi dosarul său de penitenciar ARHIVĂ CNSAS
Paul Goma şi dosarul său de penitenciar ARHIVĂ CNSAS

Disidentul Paul Goma a reprezentat un pericol uriaş pentru regimul comunist, mai ales după 1977, an în care i-a trimis o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu, al cărui conţinut a fost citit la „Europa Liberă“. Oficialii CNSAS au publicat în premieră documente care relevă strategia Securităţii de filare şi arestare a scriitorului.

Scriitorul Paul Goma (82 de ani) avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“ (n.r. - mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel).

În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie.

Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan.

„Toţi vecinii noştri se mişcă“

La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia.

„Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un cunoscut, un «...escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu eşti român»“, scria Goma în scrisoarea către Europa Liberă.

În continuare, scriitorul dovedeşte că este mai patriot decât mulţi români. „Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean - Goma, bunica dinspre mamă grecoaică - Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“.

Goma mai scria, adresându-i-se lui Ceauşescu, că în România sunt doar două persoane care nu se tem de Securitate: „Domnia Voastră şi cu mine. Dar, numai cu două semnături... Există însă o soluţie: solidaritate individuală. Eu expediez o scrisoare cu semnătura mea olografă. Numai că gestul meu nu va împrăştia teama concetăţenilor noştri de a se alătura celor care cer drepturi. Cu totul şi cu totul alta ar fi situaţia dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declaraţie de susţinere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veţi arăta că sunteţi consecvent cu declaraţiile din 1968 (...) Cu speranţă, Paul Goma, Bucureşti, februarie 1977“, încheia el scrisoarea.

Filat de Securitate şi apoi arestat

Gestul fără precedent a pus în mişcare aparatul represiv al Securităţii. Dintr-o notă-raport a Securităţii, din martie 1977, aflăm cât de periculos devenise pentru statul comunist, fiind filat, iar în locuinţă fiind montate mijloace de interceptare. Securitatea a decis să monteze microfoane până şi în casa din Breaza a mătuşii soţiei sale, Luiza Năvodaru. Acţiunea a fost coordonată de colonelul Mihai Nicolae, şeful Serviciului 5 din cadrul Direcţiei I.

„Pentru a uşura acest lucru (n.r. - montarea de aparate de interceptare), vom organiza ca, timp de 15 minute, curentul din ziua respectivă să fie întrerupt. Lucrarea se va efectua după camuflarea geamurilor“, se arată în raport.

În ziua în care urma să se pătrundă în vilă, oamenii securităţii au organizat „chemarea la Editura Cartea Românească a soţiei lui Paul Goma şi la Editura Universul a lui Petre Năvodaru“.

Pentru a nu fi deconspiraţi, securiştii pregătiseră terenul dinainte pentru ca nu cumva vreun vecin să-şi dea seama de acţiunile lor. „La data fixată, se cerea în raport, se va organiza scoaterea din zonă a tuturor vecinilor menţionaţi în anexa alăturată, anexă în care este precizat şi locul unde vor fi chemaţi, precum şi cine va discuta cu fiecare persoană în parte“. Anexa lipseşte din documentele publicate de CNSAS.

Dosarul de Securitate al lui Paul Goma

Ziua arestării

Tot la dosarul de Securitate al lui Paul Goma apare şi un proces-verbal de percheziţie domiciliară datat 1 aprilie 1977, data arestării sale, la apartamentul său din Bucureşti, de pe Aleea Compozitorilor.

Ofiţerii de la Direcţia de Cercetări penale a Ministerului de Interne acţionaseră în baza autorizaţiei emisă de Direcţia Procuraturilor Militare. Într-o declaraţie olografă, care se întinde pe mai multe pagini, aceştia au trecut toate bunurile ridicate din casă, printre care se numără „douăzeci şi patru de casete-benzi diferite provenienţă străină, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prima noapte» conţinând 125 file, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prolog», conţinând 142 file“.

În aceeaşi zi, scriitorul român a fost arestat, fiind eliberat pe 6 mai 1977 în urma unei campanii internaţionale. Însă ce putea să facă statul totalitar cu un disident celebru? Să scape de el, într-un fel sau altul, astfel că în noiembrie 1977 Goma, soţia şi copilul au fost practic expulzaţi în Franţa, unde au cerut azil politic. Departe de casă, Paul Goma a continuat lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma trăieşte în Paris şi are, în continuare, statut de azilant politic.

„România nu s-a vindecat de comunism“

Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, spune că în perioada comunistă postdejistă, „gestul lui Goma a fost prima iniţiativă hotărâtă a unui român de a transforma un gest individual de opoziţie în unul colectiv, punând sub semnul întrebării legitimitatea regimului comunist de la Bucureşti. Nu întâmplător, «Mişcarea pentru drepturile omului din 1977», care îi poartă numele, a fost numită de francezi «Cutremurul oamenilor». Din această perspectivă, a fost şi a rămas un gest unic în istoria noastră recentă, pentru că a reuşit să cutremure, deopotrivă, conştiinţele oamenilor şi confortul în care se instalase sistemul represiv“, spune cercetătorul ştiinţific.

Pentru Flori Bălănescu, Paul Goma a fost şi rămâne insula de demnitate a românilor în comunismul epocii Ceauşescu. „A fost o insulă solitară într-o mare de conformism ideologic, într-o perioadă în care se tăcea pe rupte şi se «rezista» prin neimplicare. Goma a fost şi rămâne după 1989 – chiar dacă ideologii «rezistenţei prin cultură» şi ai corectitudinii politice folosesc toate mijloacele pentru a arăta contrariul – unul dintre puţinii români care poate şi trebuie să fie luat ca model pentru o primenire morală şi mentală a noastră“, este de părere reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România.

Cine citeşte cărţile lui Paul Goma, spune ea, cu precădere volumele de publicistică scrise până în 2010 şi jurnalele, o să constate nu doar că scriitorul nu crede că România s-a vindecat de comunism, ci şi de ce nu s-a întâmplat acest lucru.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite