Josnicia unor medici din comisia care aprobă pensiile de invaliditate. Acceptau inclusiv șpagă în găini VIDEO

0
Publicat:

Găini, carne de vită și bani, asta primeau mită mai mulți medici și asistenți din Buzău, spun procurorii, în schimbul eliberării unor certificate de handicap.  Cetățenii sunt consternați, deși spun că nu aud pentru prima oară zvonuri despre corupția din rândul membrilor comisiei de expertiză medicală.

Unul dintre medicii suspectați de corupție este chiar președintele comisiei pentru încadrarea în grad de handicap, subordonată Direcției de Asistență Socială Buzău. Şi asupra celorlalte două doctorițe care au cabinete în Policlinica Nicolae Titulescu planează suspiciuni.

Persoanele suspecte au fost conduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Cei trei medici au contracte cu Casa Județeană de Pensii Buzău.

„Se ocupă cu expertizarea capacităţii de muncă, sarcina legală fiind emiterea decizilor medicale asupra capacităţii de muncă, în urma constatării apariţiei unei afecţiuni invalidante", a explicat Ionuț Constantin, purtător de cuvânt Casa Județeană de Pensii Buzău.

Cei trei medici au fost audiați marți și miercuri. FOTO I. Bunilă

Potrivit unor surse din anchetă, pentru a elibera avizele necesare pensionării pe caz de boală, cadrele din componența comisiilor de expertiză ar fi primit drept mită de la sume de bani, până la găini de curte sau chiar carne de vițel.

„Auziți, nu avea doctorul salariu ca să își ia carne de vită și carne de pui? Așa s-au învățat și noi i-am învățat. Eu, dumneavoastră, alții, alții. Am zis, hai domnule să fim atenți. Nu se merită. Am prieteni în spital și știu că dacă nu le dai nimic nu se uită la tine”, ne spune un cetățean.

Acest domn spune că nu aude pentru prima oară zvonuri despre corupția din rândul membrilor comisiei de expertiză medicală.

„Am avut și eu un coleg care a rămas damblagit și când s-a dus la control a uitat să-și ia și bastonul cu el. Când a intrat pe ușă, zice medicul, bastonul unde e? I-a răspuns că l-a uitat dar tot l-a dat afară. S-a dus după vreo două, trei zile, și i-a aprobat după ce a dat ceva. Păi, asta-i treabă?”, se miră bărbatul.

Faptele de corupție au ieşit la iveală după ce mai multe persoane care au reclamat că li s-ar fi cerut sume de bani în schimbul obținerii unor certificate care să ateste ca au capacitate de muncă diminuată sau nu pot munci.

„Cred, că sunt oameni sănătoși care își iau certificate de handicap și oamenii bolnavi se plimbă de colo-colo. Niciodată nu le ajung banii. Cu cât mai mult posibil, asta vor”, ne spune o doamnă. „Nu le trebuia așa ceva. Doar au bani destui. Hai să fim sinceri acum”, mărturisește o alta.

Anchetatorii au descins, marți, în cabinetele celor trei medici de expertiza muncii din Policlinica Nicolae Titulescu din Buzău, de unde au ridicat înscrisuri, documente și bunuri materiale. Audierile au continuat și miercuri.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”