Dacă eşti motociclist, află de la un specialist în enduro cum să te fereşti de problemele în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Turcea este fondatorul clubului XM Raid

Vara este sezonul călătoriilor, iar motocicliştii pornesc la drum lung, către munte sau mare. Atunci când ajung printre autoturisme şi camioane, bikerii se expun unor riscuri, chiar dacă sunt experimentaţi sau începători, de multe ori chiar din vina lor. Un experimentat motociclist, organizator de concursuri enduro, ne dezvăluie câteva dintre greşelile unora dintre motociclişti.

”Înainte să pleci, îţi propui să te şi întorci”, asta este deviza lui Ovidiu Turcea,  de 47 de ani, practicant al sportului extrem pe motocicletă, dar şi organizator al unor competiţii de acest gen. În urmă cu peste un deceniu, Ovidiu a fondat primul club de enduro din Buzău, XM Raid. În 2005, a organizat primul concurs de enduro din Buzău, un mix între maşini şi motociclete. 

Ovidiu spune că o parte din vina motocicliştilor care sunt implicaţi în accidente aparţine victimei, pentru că nu îşi iau suficiente măsuri de precauţie. Apoi, un alt factor care poate produce mult rău este a atitudinea prea încrezătoare a motociclistului începător. 

”S-a urcat de două, trei ori pe motocicletă, a văzut că a primit câteva laude şi de aici apar problemele. De multe ori avem impresia că ştim să le facem pe toate însă adevărul este departe. Problema este mai ales la cei care îşi permit, pentru că la noi motorul este deja o fiţă. Motocicliştii care abia şi-au luat permisul de condus îşi cumpără motociclete mari, peste capacitatea lor de a le putea stăpâni”, spune Ovidiu.

”Este o vorbă la noi, la enduro: ia-ţi o motocicletă pe care o conduci tu, nu care să te ducă ea pe tine. Puterea e nulă fără control. Sunt oameni care deşi abia şi-au luat permisul se urcă pe motoare de o mie de cmc şi se trezesc că devin victime ale unor evenimente rutiere, pentru că un astfel de motor este greu să îl frânezi, să îl dirijezi”. Ovidiu Turcea, motociclist

Starea tehnică a motoarelor nu trebuie deloc neglijată. Ovidiu susţine că dacă nu ai un motor care nu îţi funcţionează perfect atunci ai o problemă. 

”Importante sunt frânele, caucicucurile, presiunea în cauciucuri, suspensia, care e foarte importantă la o frânare. Dacă suspensia nu lucrează cum trebuie, poate să se scurgă, să lase uleiul pe etrier, şi astfel accentuează problema. Cu o suspensie care nu funcţionează, în momntul în care frânezi, îţi poate dezechilibra total motocicleta şi iarăşi ajungi în situaţia de a nu mai putea controla motocicleta şi de a te duce ea unde vrea”, spune Ovidiu Turcea.

Acesta recomandă mai ales începătorilor să urmeze cursuri suplimentare de tehnică de condus. ”Aici te învaţă să tragi de gaz cu măsură, să te descurci în trafic, să te descurci în situaţii dificile în care ajungem şi nu ştim cum să acţionăm. Te învaţă cum să controlezi motorul pe frânare, pentru că de multe ori ieşim dintr-un impas nu cu frânatul ci cu gazul, sau prin corelarea celor două, frâna şi gazul. De multe ori experienţa te poate ajuta să eviţi accelerând şi nu călcând frâna”, spune motociclistul buzoian.

Pe stradă, poţi evita un obstacol mai bine prin acclelerare, ca în curbă, nu cu frâna, spune Turcea. Iată sfaturile motociclistului, organizator de competiţii pentru endurişti:

* Atenţie sporită la atitudinea şoferilor, un pic ostilă. Depăşitul în coloană poate fi o problemă, însă numai până la un punct. Asta se practică în ţările civilizate şi tocmai de aceea îşi iau motociletele şi scuterele şi nu maşina. Eliberează traficul, fluidizează. La noi, motociclistul este văzut ca cineva care vrea să ţi-o ia în faţă. Este o percepţie greşită deşi sunt şi persoane care exagerează în trafic, cu motocicletele.

* Şoferii, dacă se dau un pic la o parte, pot salva o viaţă. Motociclistul revine sănătos acasă printr-un comportament adecvat, prin anticiparea celorlalţi participanţi la trafic, prudenţa, condusul sub limita de viteză mai ales în zone cu risc mare, cum ar fi ieşirile din benzinării, intersecţii cu vizibilitate redusă, viraje în care pot apărea câini sau găuri. Trebuie să reuşeşti, ca şi la maşină, să îţi dezvolţi atenţia distributivă. 

* Nu echipamentul te salvează şi te ajută să ajungi sănătos acasă. Contează o cască de calitate, care poate face diferenţa între viaţă şi moarte, platoşa este şi ea foarte importantă pentru coloană. Restul, cotiere, genunchiere, nu garantează siguranţa sută la sută. 

* Vizibilitatea în trafic este foarte importantă. Mai nou, motocicletele se pun în funcţiune odată cu aprinderea farului. Permanent luminile stau aprinse. Când te deplasezi pe distanţe mari, cu trafic intens, e bine să fii cât mai vizibil, purtând o cască şi o geacă cu bandă reflectorizantă, în culori stridente care să sară în ochi. Dacă ai o motocicletă gri, ziua, sau cu alb şi negru, şi eşti îmbrăcat în culori terne, poţi trece neobservat în trafic. Fac diferenţa şi astfel de culori.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort