Alexandru Rafila, despre cazul fetiței moarte după o anestezie la dentist: „Astfel de proceduri ar trebui să fie făcute într-un spital”

0
Publicat:

Alexandru Rafila, fostul ministru al Sănătății a avut o intervenție telefonică, vineri seară, la Antena 3 CNN și a vorbit despre cazul fetiței de 2 ani care a murit după o anestezie la dentist. Acesta este de părere că procedurile ce necesită anestezie, făcute copiilor, ar trebui să se desfășoare în spitale. 

FOTO: Mediafax

Fetița de doi ani care a murit joi într-o clinică de stomatologie din București ar fi avut afecțiuni medicale preexistente și nu ar fi trebuit să fie anesteziată. 

„Această resuscitare ar fi trebuit făcută în timp cât mai scurt, pentru că acest timp este de fiecare dată un element care chiar contează mai ales dacă este vorba de un copil”, a spus Rafila. 

Fetița a mai trecut printr-o procedură similară, la începutul anului, în urma cu 8 luni de zile. 

„Decizia medicală de a mai face o anestezie la scurt timp, unui copil, trebuie luată de un medic specialist, un medic anestezist. Medicul anestezist trebuia să ia în considerare nivelul de anestezie care a fost făcut în trecut, dar și investigațiile care au fost făcute cu o zi înainte fetiței. Trebuie să facem în așa fel încât astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Astfel de proceduri ar trebui făcute  într-un spital, unde manevrele de resuscitare pot fi făcute în siguranță”, a mai spus fostul ministru. 

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat