„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”
0Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abrazivă, care urma să fie eliminată natural în cinci zile, fără riscuri majore.

Speriați, părinții au mers spital, unde, în urma unei radiografii, medicii de la „Sf. Maria” au descoperit că în organismul copilului se află, de fapt, un dispozitiv metalic de peste 2 centimetri, iar părinții susțin că este o freză, scrie Ziarul de Iași.
Ecaterina, mama băiețelului de cinci ani și jumătate, susține că nu a observat momentul în care medicului i-ar fi scăpat freza, însă spune că, la un moment dat, stomatologul care l-a tratat pe copil a început brusc să-l lovească pe spate.
„Am stat tot timpul lângă copil, dar nu am reușit să văd momentul exact în care i-a fost scăpată freza. Nu am văzut acel moment, însă am observat cum au început brusc să îl lovească peste spate, să-l pălmuiască, iar atunci m-am panicat. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Am strigat la ei și le-am spus să cheme ambulanța. Mi-au răspuns: «Nu, doamnă, liniștiți-vă, a înghițit doar o hârtiuță». Dar, dacă era vorba doar de o hârtiuță, de ce i-au băgat degetele pe gât și de ce îl pălmuiau? Copilul meu a avut câteva minute în care nu a scos niciun sunet. Sincer, în acel moment am crezut că nu mai respiră. Niciunul dintre cei de acolo nu părea să știe să acorde primul ajutor. Mi-au speriat copilul, pur și simplu”, a declarat Ecaterina, mama băiatului.
Medicul susține că le-a explicat părinților că astfel de evenimente se mai pot întâmpla, inclusiv situații în care pacienții înghit coroane dentare sau chiar dinți de implant.
„Am luat mandrina în mână și i-am spus să îi facă o poză. I-am recomandat să meargă la spital pentru a face o radiografie abdominală, ca să ne asigurăm dacă a fost înghițită sau, eventual, aspirată de sistemul de aspirare. Menționez că aspiratorul nostru dentar are o canulă, iar gura de intrare are dimensiunea aproximativă a unui bănuț. Așadar, nu eram 100% sigur dacă mandrina a fost trasă de aspirator sau înghițită de pacient. Totuși, pentru liniștea mea personală, le-am recomandat să facă radiografia”, a precizat medicul, pentru sursa citată.
Mama copilului spune că și-a angajat deja un avocat și intenționează să ceară despăgubiri în valoare de 15.000 de euro.
„Medicul care i-a făcut lucrarea știa foarte bine ce avea pe masă și ce lipsea. Nu poți susține că e vorba de o simplă hârtie abrazivă când lipsește o freză metalică întreagă, de peste 2 cm – e imposibil să nu-ți dai seama. După externare, când m-am dus la clinică să discut cu ei, mi s-a spus: «Ce vă agitați, doamnă, că n-a murit copilul! De ce vă faceți griji? Totul e în regulă. N-am omorât pe nimeni și n-aveți de ce să veniți cu pretenții la mine»”, a declarat mama copilului.