Ploile au încurcat unele producţii, dar le-au ajutat pe altele. Pe Valea Bârgăului se găsesc căpşuni „de toamnă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu siguranţă marea surpriză de la festivalul dedicat producătorilor locali au fost căpşunii „de Bârgău”. Ploile mai dese le-au permis fructelor să se coacă şi în septembrie, astfel că vizitatorii târgului s-au putut delecta cu căpşuni chiar şi la început de toamnă.

Dacă mulţi dintre agricultori se plâng de producţii slabe din cauza ploilor şi a inundaţiilor, alţii se bucură de fructe pe care deja le culeg pentru a doua oară anul acesta.

Aşa se face că la „Toamna Bistriţeană”, festivalul dedicat productărilor locali, pofticioşii au avut ocazia să guste căpşuni. Potrivit agricultorilor, vremea a făcut ca anul acesta căpşunii să aibă două producţii.

„Anul trecut s-au făcut o singură dată, anul acesta văd că avem parte de două producţii. A plouat exact cât a trebuit şi când a trebuit şi s-au făcut. Aceştia „de toamnă” sunt mult mai aromaţi şi gustoşi decât cei din prima tură”, spune agricultorul din Josenii Bârgăului, care a pus la dispoziţia pofticioşilor câteva lădiţe pline.

Pentru un kilogram de căpşuni „de toamnă” bistriţenii au scos din buzunare 10 lei, însă aroma fructelor face ca acestea să merite toţi banii.

Vă mai recomandăm:

Vinul de coacăze, leacul pentru anemie produs de o bistriţeancă după o reţetă transmisă din generaţie în generaţie

Pombis, pe locul doi în topul producătorilor de fructe din ţară




 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur