Amenzi de 26.000 de lei pentru Kaufland Alba Iulia. Zona grill a fost închisă pentru curățenie și dezinfecție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii DSP Alba și cei de la Protecția Consumatorului au descoperit nereguli în urma controlului efectuat la zona grill de la magazinul Kaufland Alba Iulia și au aplicat amenzi de 26.000 de lei.

Supermarketul a fost amendat FOTO Adevărul

De asemenea, s-a menținut suspendarea temporară a activității până la remedierea situației.

„În urma controlului mixt întreprins miercuri la un punct de tip fast-food situat pe raza municipiului Alba Iulia, aparținând unui lanț de supermarket-uri, inspectorii DSP Alba au încheiat vineri, 16 septembrie 2022, un proces-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare. Au fost recoltate teste de sanitație atât de pe suprafețe cât și de pe tegumente iar conform buletinului de analiză emis azi, 16 septembrie a.c., de către Laboratorul DSP Alba, au rezultat necorespunzătoare un număr de 9 teste recoltate atât de pe suprafețe, obiecte cât și de pe mâinile angajatei”, au transmis vineri, 16 septembrie, reprezentanții DSP Alba.

Pentru rezultatele neconforme a testelor de sanitație și a nerespectării operațiunilor de curățenie și dezinfecție în condițiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare și nerespectarea regulilor de igienă individuală a fost suspendată activitatea fast-food-ului. De asemenea, persoana juridică a fost amendată cu suma de 16.000 de lei.

„Reluarea activității se va face doar cu acordul DSP – Serviciul de Control în Sănătate Publică Alba după constatarea remedierii deficiențelor. Revenirea la muncă a personalului care își desfășoară activitatea în acest secgtor (fast-food rotiserie) se va face doar cu avizul medicului de medicina muncii. De asemenea, se impune igienizarea și dezinfecția spațiului în care își desfășoară activitatea unitatea menționată, a echipamentelor, utilajelor și ustensilelor cu repetarea testelor de sanitație recoltate de către personal de specialitate din cadrul DSP Alba”, au mai precizat cei de la DSP Alba.

Amendă și de la CJPC Alba

Joi, 15 septembrie, supermarketul din Alba Iulia a fost amendat cu 10.000 de lei de către comisarii de la Protecția Consumatorului.

„În urma controlului realizat cu celeritate de CJPC Alba s-a constatat că, în zona gastro a magazinului, erau utilizate agregate frigorifice neigienizate, cu resturi alimentare și depuneri de rugină, cu chederul agregatului frigorific necurățat. Aparatele de gătit erau, de asemenea, neigienizate, cu depuneri de reziduri și de ulei pe partea de plafon, de ventilație. În spațiul de preparare s-a constatat prezența unor insecte. Au fost identificate, la comercializare, preparate culinare calde păstrate la temperatură mai mică decât, cea prevăzută de lege, +60°C. Suprafața de servire și instrumentul de măsură erau de asemenea necurățate”, se precizează în comunicatul celor de CJPC Alba.

Comisarii CJPC Alba au dispus ca produsele identificate ca fiind neconforme să fie imediat oprite definitiv de la comercializare, precum și oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor constatate. 

Kaufland România anunță că a dispus „măsuri imediate“ pentru remedierea deficiențelor depistate.

„Obligația și responsabilitatea pe care le avem față de siguranța clienților, angajaților și a societății, în general, ne impun întotdeauna standarde înalte de funcționare și verificare privind mediul în care se desfășoară activitatea companiei. Kaufland România a fost întotdeauna proactivă în acest sens și a dispus măsuri imediate de remediere, atunci când s-au impus. De asemenea, compania efectuează periodic analize de risc în contextul activităților comerciale, iar rezultatele analizelor sunt încorporate în dezvoltarea de măsuri specifice de limitare și înlăturare a situațiilor neconforme”, au declarat reprezentanții companiei.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate