Ministrul Sănătății: Statul român a economisit 1,5 miliarde de lei după stoparea concediilor medicale fictive

0
Publicat:

De când Ministerul Sănătății a avertizat medicii să nu mai acorde pacienților concedii medicale fictive, statul român a economisit aproximativ 1,5 miliarde de lei pe an, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un interviu pentru Știrileprotv.ro.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. FOTO: Facebook

Fenomenul atinsese proporții uriașe, cu zeci de milioane de zile de concediu medical acordate fără acoperire reală, a explicat ministrul: „Se vedea foarte clar că începând de joi numărul de concedii medicale creștea semnificativ. Apoi luni scădea din nou. Apoi creștea înainte de sărbătorile legale, înainte de Ziua copilului, înainte de Sfânta Maria, când existau acele peak-uri, acele creșteri care nu respectau acel trend considerat normal”.

Rogobete a subliniat că aceste practici afectau și pacienții real bolnavi: „Ei (pacienții fictivi – n.r.) iau de la gura bolnavului din spital – care are nevoie de tratamente, diagnostic, medicamente – ca să plătim concediile medicale inventate ale unora”.

În medie, între iulie și decembrie, statul a economisit 120 de milioane de lei pe lună doar din concediile medicale fictive, ceea ce înseamnă aproape 1,5 miliarde de lei pe an. „Cu banii economisiți, am reușit să introducem 41 de medicamente noi în lista de compensate, medicamente care au așteptat până la doi ani și jumătate pentru a ajunge la pacienți”, a adăugat ministrul.

Ministrul a explicat că vor exista și excepții: pacienții cronici sau cu cancer. 

„Ce am discutat ar fi ca acele concedii medicale repetitive pentru același cod de boală – de exemplu pentru radioterapie, pentru pacienții oncologici – să introducem câteva excepții pentru codurile de boală și pentru acele situații unde lucrurile sunt evidente”, a declarat acesta.

Pentru a limita fenomenul, prima zi de concediu medical nu va fi plătită de la 1 februarie. Rogobete a precizat că măsura se aplică doar pacienților care nu au boli cronice și nu merg frecvent la medic pentru tratamente sau investigații.

„Fenomenul este imposibil de controlat, nu doar în România. În Spania, de exemplu, primele trei zile de concediu medical nu sunt plătite pentru majoritatea contribuabililor. Măsuri similare au fost implementate și în Belgia și Portugalia”, a explicat ministrul.

Ministrul Sănătății a mai spus că „zeci de medici” au fost deja sancționați pentru eliberarea fictivă a concediilor medicale, în cadrul controalelor aflate încă în desfășurare.

Mai multe pentru tine: