Piedone pierde în instanță contestația împotriva raportului ANI privind conflictul de interese

0
Publicat:

Curtea de Apel București a respins, vineri, 21 martie 2025, contestația depusă de Cristian Popescu Piedone împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care l-a găsit în conflict de interese pentru că și-ar fi numit ginerele membru în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale. Decizia instanței nu este definitivă.

Cristian Popescu Piedone. FOTO: Inquam Photos

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziţii Publice, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.03.2025”, se arată în hotărârea Curții de Apel București.

Cristian Popescu Piedone, actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), se află acum în fața unei interdicții care i-ar putea bloca accesul la funcții publice. Legea 176/2010 prevede că persoanele găsite în conflict de interese nu mai pot ocupa funcții publice timp de trei ani de la rămânerea definitivă a raportului ANI.

Raportul ANI, publicat pe 28 februarie 2024, arăta că, în perioada în care era primar al Sectorului 5, Piedone și-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale, iar acesta ar fi obținut venituri de 109.520 RON în anii 2021 și 2022.

„În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON”, conform ANI.

În urma acuzațiilor, Piedone a susținut că nu i s-a comunicat raportul ANI și că nu i-a fost respectat dreptul la apărare. Cu toate acestea, ANI a transmis că acesta a fost informat despre anchetă și a avut posibilitatea de a depune un punct de vedere, dar nu a făcut-o momentan.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere