Nicușor Dan va susține marți o conferință de presă la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va susține marți, 10 noiembrie, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Administrația Prezidențială a anunțat că declarațiile șefului statului vor avea loc în cursul serii, fără a preciza deocamdată temele care vor fi abordate.

Conferința de presă va începe la ora 19:00 și fi transmisă în direct prin sistemul unic de transmisiune destinat mass-media, dar și pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.
Evenimentul este programat la o zi după vizita la București a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și după discuțiile purtate la Palatul Cotroceni pe tema securității din regiunea Mării Negre și sprijinului pentru Ucraina și a consolidării cooperării europene în domeniul apărării.
Șefa Comisiei Europene a anunțat un sprijin financiar suplimentar pentru gestionarea incidentelor din zona Mării Negre, precizând că UE alocă „10 milioane de euro pentru căutare și salvare”, dar și că este necesară accelerarea proiectului privind hubul de securitate strategică din regiune. „Trebuie să operaționalizăm hubul de securitate strategică la Marea Neagră”, a afirmat aceasta.




















































