18 ofițeri ruși, uciși într-un atac de sabotaj în sudul Ucrainei, susține Kievul. Ucraina atacă instalațiile petroliere rusești din Bașkortostan

0
Publicat:

Un atac de sabotaj desfășurat la sfârșitul lunii august în regiunea ocupată Zaporojie ar fi dus la moartea a 18 ofițeri de stat major din Armata 35 de arme combinate a Federației Ruse, potrivit proiectului ucrainean „Vreau să trăiesc”.

Vehicul militar rus/ FOTO:X

Incidentul ar fi avut loc pe 30 august, în apropierea satului Voskresenka, unde persoane necunoscute au incendiat vegetația uscată din jurul unui punct de comandă rusesc. Focul s-a extins rapid la clădiri și adăposturi săpate în pământ, transformând zona într-o capcană mortală.

„Din cauza fumului dens și a acumulării de monoxid de carbon, personalul nu a reușit să se evacueze”, se arată în comunicatul inițiativei ucrainene, care a publicat inclusiv o listă cu numele celor presupus uciși. Informațiile nu au putut fi însă verificate independent, iar Moscova, de regulă, nu face publice pierderile armatei sale.

Forțele ucrainene, dar și grupuri de partizani pro-Kiev, au revendicat frecvent atacuri asupra militarilor ruși și a infrastructurii acestora, atât pe teritoriile ocupate, cât și în interiorul Federației Ruse.

Tot în această săptămână, serviciile speciale de informații militare de la Kiev (HUR) au anunțat că au detonat încărcături explozive în portul Vladivostok, într-o „operațiune de răzbunare” împotriva unităților acuzate de crime de război.

Rafinării petroliere rusești, lovite de drone ucrainene

Pe 18 septembrie, drone ucrainene au vizat complexul petrochimic Gazprom Neftekhim Salavat, unul dintre cele mai mari din Rusia, situat în republica Bașchiria, la circa 1.300 de kilometri de linia frontului, a confirmat guvernatorul Radii Habirov. Două drone ar fi provocat un incendiu, însă fără victime.

Separat, Forțele pentru Operațiuni Speciale din Ucraina au anunțat lovirea unei rafinării de petrol din regiunea Volgograd, situată la circa 450 de kilometri de front, o instalație considerată vitală pentru aprovizionarea armatei ruse. Potrivit datelor preliminare, activitatea rafinăriei a fost suspendată.

Complexul din Volgograd, cel mai mare producător de produse petroliere din Districtul Federal Sudic, procesează anual aproape 16 milioane de tone de țiței, ceea ce reprezintă 5,6% din capacitatea totală de rafinare a Rusiei.

Ministerul rus al Apărării a susținut că a doborât, în aceeași noapte, 43 de drone ucrainene – 23 în regiunea Rostov, 11 în Volgograd, 5 în Kursk, 3 în Crimeea și una în Belgorod –, fără să menționeze Bașchiria. Aceste informații nu au putut fi confirmate independent.

Atacurile asupra infrastructurii petroliere s-au intensificat în ultimele luni, provocând întreruperi de producție și accentuând criza de combustibil din Rusia. Kievul consideră că rafinăriile rusești reprezintă ținte legitime, întrucât finanțează și alimentează efortul de război al Moscovei.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Vaccinarea antigripală în 2025-2026. Cine se poate imuniza gratuit și unde
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”