La Domulgeni, Floreşti, va avea loc a V-a ediţie a Festivalului „Duminica Mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural invită la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Turistic Naţional al Tradiţiilor „Duminica Mare”, în satul Domulgeni, raionul Floreşti. Evenimentul va începe la duminică, la ora 12.00, iar toţi oaspeţii vor fi aşteptaţi la intrarea în sat de ghizi-copii, care îi vor însoţi pe traseul turistic al satului, transmite IPN.

În satul turistic vor putea fi vizitate gospodăria unui apicultor, atelierul unui lemnar şi sculptor în lemn, o gospodărie-muzeu de peste 100 de ani şi biserica „Sf. Nicolae” din localitate. Apoi vor putea merge în spaţiul festivalului, în inima satului vechi, pe malul râului Răut. Pentru gurmanzi, gospodinele şi gospodarii propun bucate şi preparate locale, pregătite după vechile reţete din zonă.

Meşterii populari vor organiza ateliere demonstrative de ţesut covoare şi catrinţe, de broderie şi de confecţionare a costului naţional, dar şi de împletit lozie, de olărit şi ceramică, de scopt urdă şi de afumat mezeluri. De asemenea, vor vernisa şi expoziţii cu vânzare pentru cei ce doresc să cumpere un obiect  autentic.

Organizatorii festivalului au pregătit un program artistic şi pentru cei pasionaţi de tradiţii, ritualuri şi cântec popular. În scenă vor fi reprezentate ritualuri precum: Botezul, Curăţitul fântânii, Sânzenile, Rudă Rudă Paparudă, sunt doar câteva dintre mini-spectacolele ce vor prezenta tradiţiile şi ritualurile din zonă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa