Drumurile Chişinău-Soroca şi Bălţi-Sărăteni au fost reabilitate târziu şi cu probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumarii s-au angajat să protejeze covorul asfaltic deja turnat, împotriva îngheţului din sezonul rece Foto: Adevărul

Potrivit ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, reparaţiile necesare în perioada de garanţie de 10 ani vor fi suportate din banii constructorilor.

Mai multe porţiuni din şoselele M2 Chişinău-Soroca şi R14 Bălţi-Sărăteni au fost reabilitate superficial abia după ce una dintre companiile prestatoare a fost sancţionată. Acestea sunt concluziile ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, care a vizitat astăzi cele două şantiere. 

„Pe multe  segmente au fost nevoiţi să remedieze defectele, sunt porţiuni unde de câteva ori s-au făcut aceleaşi lucrări. Avem nevoie de drumuri bune şi voi cere în responsabilitate maximă din partea celor de la Minister, dar şi a companiilor care efectuează lucrările“, a spus ministrul.

Totodată şeful de la Transporturi a insistat asupra plasării stratului de protecţie pe drumurile nou reabilitate, astfel încât riscul de degradare a lor în sezonul rece să fie cât mai mic. 

Reprezentanţii „Toto Costruzioni Generali“ în asociere cu Taddei Spa” şi „Strabag AG”, care lucrează de la km 5 până la 71 al traseului Chişinău-Soroca, au dat asigurări că vor finaliza aceste sectoare până la finele lui octombrie, graficul lucrărilor fiind întârziat de vremea nefavorabilă din ultima lună. Pe sectoarele de la km 71 până la 154, unde lucrează „Onur Summa” şi „Strabag AG”, termenul de dare în exploatare este finele lunii iunie 2014, iar antreprenorii au dat asigurări că vor reuşi la timp.

Botnari a mai spus astăzi că pentru noile licitaţii destinate drumarilor în primăvara anului viitor, condiţiile de înscriere vor fi mai stricte. „Nu ne orientăm doar la cel mai mic preţ, dar şi la capacitatea companiilor. În final, ne interesează calitatea drumurilor şi executarea lucrărilor în termen”, a susţinut ministrul.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”