Stoltenberg îndeamnă Ankara, într-o vizită în Turcia, să acţioneze „cu reţinere” în ofensiva din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg FOTO Eduard Enea

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat vineri Ankara, în cadrul unei vizite în Turcia, să acţioneze ”cu reţinere” în ofensiva împoriva Unităţilor Protecţiei Poporului (YPG), o miliţie kurdă, în nord-estul Siriei, relatează AFP.

”În pofida faptului că Turcia are îngrijorări legitime în domeniul securităţii, noi ne aşteptăm ca Turcia să acţioneze cu reţinere”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu şeful diplomaţiei turce, Mevlüt Cavusoglu.

”Mi-am exprimat îngrijărările serioase cu privire la această operaţiune şi riscurile unei destabilizări şi mai puternice în regiune”, a declarat el.

Secretarul general al NATO a avertizat că progresele înregistrate în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ”nu trebuie să fie puse în pericol”.

”Prizonierii Daesh (acronimul arab al SI) nu trebuie să poată evada”, a subliniat el.

Turcia, o ţară membră NATO, efectuează de miercuri o ofensivă în Siria împotriva YPG, considerate ”teroriste” de Ankara, dar aliate occidentalilor în lupta împotriva SI.

Răspunzând unor critici din partea maimultor state europene, şeful diplomaţiei turce a îndemnat la ”solidaritate”.

”Să aşteptăm solidaritate din partea aliaţilor noştri este dreptul nostru cel mai natural”, a declarat Mevlut Cavusoglu.

”Să ni se spună «înţelegem îngrijorările legitime ale Turciei cu privire la securitatea sa» nu este suficient”, a criticat el.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”