Peste 100 de răniţi în Japonia şi trafic perturbat în urma ninsorilor abundente VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 109 persoane au fost rănite şi transportate la unităţi medicale din Tokyo până marţi dimineaţă, multe dintre acestea accidentându-se în urma ninsorilor abundente care afectează estul Japoniei, conform canalelor media locale, transmite agenţia Xinhua.

Răniţii transportaţi la spitale până marţi, la ora locală 10:00, aveau vârste cuprinse între patru şi 92 de ani, însă nu au suferit răni care le pun viaţa în pericol, potrivit Kyodo News care citează departamentul de pompieri din Tokyo, citată de Agerpres.

Ninsori abundente FOTO Arhivă Adevărul

Agenţia Japoneză de Meteorologie (JMA) a emis avertizări de ninsori abundente valabile pentru toate cele 23 de districte din Tokyo, precum şi pentru regiunea Tama, la scurt timp după miezul nopţii de luni spre marţi. Ninsorile şi ploile au continuat în unele zone pe parcursul dimineţii.

Meteorologii au declarat că ninsorile urmează să scadă în intensitate, însă au îndemnat la prudenţă în contextul traficului perturbat din cauza zăpezii şi îngheţului.

31 de zboruri au fost anulate

Companiile All Nippon Airways şi Japan Airlines au anulat marţi 31 de zboruri în total, în principal către şi dinspre Aeroportul Haneda din Tokyo.

Aproximativ 1.700 de pasageri din şase trenuri expres de pe linia Chuo au fost nevoiţi să rămână peste noapte în vagoane, în şase gări din prefecturile Yamanashi şi Nagano, după ce traficul feroviar a fost suspendat din cauza copacilor căzuţi în urma ninsorilor, potrivit companiei East Japan Railway.

Până luni seară, în Maebashi, din prefectura Gunma, a fost înregistrată cea mai mare cantitate de zăpadă, de 11 centimetri, în timp ce în centrul Tokyo şi oraşul Saitama stratul de zăpadă a atins opt centimetri, potrivit JMA. 

Furtuni de iarnă riscă să perturbe transporturile în China, înaintea Anului Nou Chinezesc

Și în China, vremea rea face ravagii. Provinciile Henan, Hubei, Anhui, Hunan şi Guizhou, se vor confrunta cu precipitaţii îngheţate, în timp ce regiunea din sudul fluviului Yangtze va avea parte de furtuni cu tunete şi fulgere.

Potrivit Serviciului de Meteorologie al Chinei, acumulările de zăpadă din Henan, Shandong şi Hubei ar putea depăşi mediile istorice.

Autorităţile i-au sfătuit pe călători să îşi planifice din timp deplasările şi să ţină cont de condiţiile meteo.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie