Pană de curent uriaşă în Siria, din motive necunoscute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pană generală de electricitate s-a produs joi, în Siria, din cauze încă necunoscute, a anunţat presa oficială siriană, preluată de Reuters. Întreaga reţea de electricitate a Siriei a fost avariată joi şi nu mai poate furniza curent electric în nicio parte a ţării, a anunţat agenţia naţională de presă Sana, citând o sursă din cadrul Ministerului pentru Electricitate din ţară.

"Reţeaua electrică nu mai funcţionează în niciun district al ţării", a precizat, pentru agenţia siriană Sana, o sursă din Ministerul pentru Electricitate al ţării.

"Au fost demarate operaţiuni pentru restabilirea accesului la energie electrică", a declarat aceeaşi sursă. În prezent se încearcă aflarea cauzei acestei întreruperi generale de electricitate, a mai indicat sursa citată. 

Şi serviciile de internet au fost perturbate parţial de această pană de curent.

În prezent, în Siria se desfăşoară atacuri între forţele regimului Bashar al-Assad, sprijinite de forţele ruse, şi militanţi ai organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra, afiliată reţelei Al-Qaida, grupări care sunt bombardate şi de forţele coaliţiei internaţionale conduse de SUA. 

În baza unui armistiţiu temporar intrat în vigoare de sâmbătă, agreat de SUA şi Rusia, bombardamentele împotriva grupărilor opoziţiei siriene care au acceptat respectivul armistiţiu au încetat, deşi au fost raportate mai multe încălcări de ambele părţi.

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forţele regimului Bashar al-Assad şi grupări rebele, printre care se află şi organizaţii teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite şi 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) şi-au părăsit locuinţele, mutându-se în alte zone ale ţării sau emigrând.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said