Premieră în Serbia. Preşedintele a desemnat o femeie în funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premieră în Serbia. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a desemnat-o pe Ana Brnabici pentru funcţia de premier la Belgrad. Este prima femeie propusă în Serbia pentru aceasta funcţie şi ea este o lesbiană declarată deschis, informează AFP.

“Am decis să o propun Parlamentului pe Ana Brnabici pentru funcţia de premier. Am convingerea că ea va munci din greu, că va arăta respect pentru partidele politice şi că va conlucra cu alţi miniştri spre binele Serbiei", a adăugat preşedintele sârb.

Ana Brnabici, în vârstă de 41 de ani, a intrat în politică în august, la apelul lui Vucici, în perioada aceasta premier.

Ana Brnabici, născută la Belgrad, absolventă a Universităţii Hull din Marea Britanie a fost, înainte de a intra în Guvern, în conducerea asociaţiei publice-private Nelad, înfiinţată în 2006, care încearcă să creeze cele mai bune condiţii de dezvoltare economică în Serbia.

Numirea sa în funcţia de premier este cu atât mai surprinzătoare cu cât Gay Price are lor în Serbia sub protecţia poliţiei. În trecut au avut loc numeroase ciocniri la astfel de evenimente pe străzile Belgradului. 

"Am convingerea că ea va munci din greu, că va arăta respect pentru partidele politice şi că va conlucra cu alţi miniştri spre binele Serbiei", a adăugat preşedintele sârb.

Decizia preşedintelui de la Belgrad a fost salutată de organizaţiile care apără drepturile minorităţilor sexuale, considerînd-o o decizie „istorică” într-o ţară în care comunitatea gay este deseori discriminată. Ana Brnabici este în prezent ministru al administraţiei publice şi guvernarii locale. Pentru a deveni prim ministru, numirea Anei Brnabici va trebui aprobata de Parlamentul Serbiei săptămâna viitoare.

Vucici a fost ales preşedinte din primul tur al alegerilor din 2 aprilie după ce a obţinut 56% din voturi. El şi-a depus demisia din funcţia de premier cu o zi în urmă şi trebuia să numească un succesor la conducerea guvernului până la 18 iunie. 

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online