Keir Starmer cere audierea fostului prinț Andrew în SUA. O a doua femeie susține că a fost trimisă de Epstein în Marea Britanie
0Premierul britanic Keir Starmer afirmă că fostul prinț Andrew ar trebui să depună mărturie în fața Congresului SUA cu privire la relația sa cu Jeffrey Epstein, în contextul publicării unor noi documente care includ imagini, e-mailuri și acuzații grave formulate de victime ale fostului finanțist.
Premierul Regatului Unit, Keir Starmer, a declarat că Andrew Mountbatten-Windsor ar trebui să depună mărturie în fața Congresului Statelor Unite despre legăturile sale cu Jeffrey Epstein, finanțistul condamnat pentru infracțiuni sexuale și decedat în detenție, relatează The Guardian.
Aflat în Japonia, unde participă la o întâlnire cu premierul Sanae Takaichi, Starmer a fost întrebat de jurnaliști dacă fostul prinț ar trebui să își ceară scuze victimelor lui Epstein și să explice ce știa despre ilegalitățile comise de acesta.
„Victimele trebuie să fie prioritatea numărul unu”
După publicarea celei mai recente tranșe de dosare Epstein de către Departamentul de Justiție al SUA, premierul britanic a declarat: „Am abordat întotdeauna această chestiune având în vedere victimele lui Epstein. Victimele lui trebuie să fie prioritatea numărul unu. În ceea ce privește necesitatea prezentării unor scuze, aceasta este o chestiune care ține de Andrew. Dar da, în ceea ce privește mărturia, am spus întotdeauna că oricine deține informații ar trebui să fie pregătit să le împărtășească în orice formă i se cere să o facă. Nu poți să te concentrezi asupra victimelor dacă nu ești pregătit să faci asta”.
Andrew Mountbatten-Windsor, fratele regelui Charles, a fost deposedat de titlurile sale regale anul trecut, pe fondul consecințelor relației sale cu Epstein. El apare în mod repetat în noile documente, care includ inclusiv o fotografie în care este surprins aplecat peste o femeie întinsă pe podea.
Invitații la Palatul Buckingham și corespondență compromițătoare
Documentele mai conțin e-mailuri care sugerează că Mountbatten-Windsor l-a invitat pe Epstein la Palatul Buckingham în septembrie 2010, la doi ani după ce acesta fusese condamnat pentru solicitarea de relații sexuale cu fete de doar 14 ani.
Cu o lună înainte de acea invitație, Epstein îi sugerase fostului prinț că ar putea aranja o cină cu o rusoaică „deșteaptă, frumoasă și de încredere”, în vârstă de 26 de ani. Mountbatten-Windsor ar fi răspuns că ar fi „încântat” să o cunoască și l-a întrebat dacă este „bine să fie liber” de arestul la domiciliu.
Cei doi au fost fotografiați împreună în Central Park, la New York, mai târziu în acel an. În interviul acordat emisiunii Newsnight în 2019, Andrew a susținut că a mers în SUA pentru a rupe personal legătura cu Epstein, în urma condamnării acestuia.
Totuși, e-mailurile publicate recent arată că, în timpul acelei vizite, agentul de la Hollywood Peggy Siegal a organizat o cină cu vedete la reședința lui Epstein din New York, în onoarea lui Mountbatten-Windsor. Printre invitați s-ar fi numărat regizorul Woody Allen și George Stephanopoulos, prezentator de talk-show și fost consilier principal al lui Bill Clinton.
De asemenea, documentele sugerează că fostul prinț a continuat să îi trimită lui Epstein fotografii intime de familie cu fiicele sale adulte, prințesa Beatrice și prințesa Eugenie.
Presiuni politice pentru mărturie în SUA
Anul trecut, Suhas Subramanyam, membru democrat al Comitetului de Supraveghere din Camera Reprezentanților, i-a cerut lui Mountbatten-Windsor să depună mărturie în cadrul unei anchete privind modul în care autoritățile americane au gestionat cazul Epstein.
Subramanyam a declarat că fostul prinț „s-a ascuns de noi și cred că va continua să încerce să se ascundă de persoanele care efectuează investigații semnificative în această chestiune”.
A doua victimă susține că a fost trimisă în Marea Britanie
O a doua femeie afirmă că a fost trimisă de Jeffrey Epstein în Marea Britanie pentru a avea o întâlnire sexuală cu Andrew Mountbatten-Windsor, potrivit avocatului său, Brad Edwards, citat de BBC. Întâlnirea ar fi avut loc în 2010, la Royal Lodge, reședința fostului prinț. Femeia, care nu este britanică, avea în jur de 20 de ani la acea vreme.
Potrivit avocatului, după noaptea petrecută cu Andrew, femeii i s-ar fi oferit un tur al Palatului Buckingham și ceai. „Vorbim despre cel puțin o femeie care a fost trimisă de Jeffrey Epstein la prințul Andrew. Și, după o noapte petrecută cu prințul Andrew, i s-a oferit chiar și un tur al Palatului Buckingham”, a spus Edwards.
BBC News i-a solicitat o reacție lui Andrew Mountbatten-Windsor, însă până în prezent acesta nu a răspuns acuzațiilor. Deși Palatul Buckingham ține evidența vizitatorilor, BBC nu a putut confirma turul fără a dezvălui identitatea femeii.
Aceasta este prima dată când o supraviețuitoare a lui Epstein afirmă că o relație sexuală ar fi avut loc într-o reședință regală.
Legături cu Virginia Giuffre
În 2022, Andrew Mountbatten-Windsor a plătit o despăgubire estimată la 12 milioane de lire sterline Virginiei Giuffre, fără a-și recunoaște vinovăția. El a negat constant orice faptă ilegală. Giuffre s-a sinucis anul trecut.
Avocatul a declarat că a existat corespondență între clienta sa și fostul prinț înainte de întâlnirea din 2010 și că, la un moment dat, a fost în contact cu „anumiți consilieri juridici” ai acestuia din SUA, însă Andrew „părea să fi rupt legătura cu avocații săi” după ce i-au fost retrase titlurile regale.
Excluderea din viața regală și relația cu Ghislaine Maxwell
Andrew și fosta sa soție, Sarah Ferguson, au fost excluși din cercurile regale după ce au continuat relația cu Epstein chiar și după prima sa condamnare. Epstein i-a oferit lui Ferguson 15.000 de lire sterline pentru a-și plăti datoriile, iar ea l-a descris într-un e-mail drept „fratele pe care și l-a dorit întotdeauna”.
Dosarele mai includ corespondență dintre Mountbatten-Windsor și Ghislaine Maxwell, complicea lui Epstein, care ispășește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în SUA pentru trafic sexual cu minori. Într-un e-mail din 2005, Andrew i-a scris lui Maxwell: „Sunt în mâinile tale (literalmente) până sâmbătă/duminică”, semnând: „Te iubesc, A xxx”.
Epstein s-a sinucis într-o închisoare din New York în 2019, în timp ce aștepta procesul pentru noi acuzații de abuz sexual asupra copiilor.
Palatul Buckingham a declarat în octombrie că „majestățile lor doresc să clarifice că gândurile și simpatia lor profundă au fost și vor rămâne alături de victimele și supraviețuitoarele oricărei forme de abuz”.