Consuma 1,5 litri de vodcă pe zi, până când a hotărât să își schimbe viața. Cum arată acum femeia de 52 de ani

0
0
Publicat:

O terapeută din Marea Britanie a dezvăluit cum a reușit să își transforme complet viața după ce a fost dependentă de alcool timp de ani de zile. Femeia consuma aproximativ 1,5 litri de vodcă pe zi, relatează Mirror.

O britanică și-a schimbat viața după ani de alcoolism FOTO Mirror.co.uk

Dawn Gadsby, în vârstă de 52 de ani, spune că a început să consume alcool încă din anii de adolescență, după ce, la vârsta de 12 ani, a fost asaltată.

"Până la 25 de ani, am început să am simptome de sevraj de la alcool, dacă ma opream brusc, dar am încercat să le ignor. Eram atât de adânc în negare, încât dacă mă uit în urmă este înfricoșător", a povestit femeia.

Deși lucra ca farmacolog, femeia era alcoolică și avea adesea crize când nivelul de alcoolemie scădea.

"Simțeam că mor. Fizic și mental eram la sfîrșit. Am suferit de icter, am fost internată de mai multe ori și eram un dezastru", a mai povestit ea.

În urmă cu zece ani, în timpul unei perioade de sevraj, Dawn și-a promis că o să se lase de alcool, în ciuda tentativelor eșuate pe care le avusese anterior.

În doar un an și jumătate după ce a renunțat să mai bea alcool, și-a îndreptat cariera spre a ajuta alte persoane care sufereau de același lucru.

Dependența de alcool a fost, însă, înlocuită de cea de mâncare.

"Mâncam pungi întregi de Haribo, popcorn, ciocolată, caramele, dulciuri, pahare de milkshake și boluri cu înghețată. Nu știam că asta înseamnă că renunț la mine, credeam că îmi recuperez apetitul după ani întregi în care nu mă hrănisem", a povestit Dawn.

Totul s-a schimbat în urmă cu trei ani, când aceasta s-a hotărât că dacă a putut să învingă dependența de alcool, poate să facă același lucru și cu mâncarea.

Dawn Gadsby după ce a slăbit FOTO Mirror.co.uk

Astfel, a început să aibă mai multă grijă la mărimea porțiilor și să se concentreze pe alimente care îi dădeau energie.

"Când voiam să mănânc ceva anume, încercam să îmi imaginez cum o să mă simt și ce beneficii mi-ar aduce. De exemplu, fructele și legumele sunt ușoare pentru că sunt alimente curate și oferă sațietate", susține Dawn.

În doar cinci luni, britanica reușise să slăbească aproape 32 de kilograme.

"Acum mă simt fantastic. La 52 de ani mă simt mai bine decât mă simțeam la 30. Arăt și mai bine. Sunt mândră că am părul mov și că sunt puțin diferită. M-am luptat și mi-am învins cei doi inamici, alcoolul și mâncarea", a povestit femeia.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta