Alimente care ne dau energie şi întăresc imunitatea. Ce trebuie să mănânci toamna ca să nu te îmbolnăveşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trecerea de la anotimpul cald la cel rece poate crea probleme unora dintre noi. O dietă echilibrată, cu fructe și legume din belșug, ne poate ajuta să facem față acestei tranziții, alungând stările de oboseală și întârind sistemul imunitar.

Alimente pe care trebuie să le incluzi în dietă toamna FOTO Shutterstock
Alimente pe care trebuie să le incluzi în dietă toamna FOTO Shutterstock

Există o listă cu 8 alimente care te vor face plin de energie și vor proteja celulele de daunele provocate de radicalii liberi.

1. Legume cu frunze verzi, închise la culoare

Spanacul, kale și rucola, toate legumele cu frunze verzi sunt bogate în nutrienți esențiali, precum vitamina A, vitamina C, fier și calciu. Acestea ajută întărirea sistemului imunitar și la menținerea sănătății oaselor. Legumele mai închise la culoare conțin adesea cantități mai mari de antioxidanți, care pot proteja celulele împotriva stresului oxidativ, scrie dcmedical.ro.

2. Perele, strugurii și prunele, bogate în fibre

Fructele de toamnă, cum ar fi merele, perele, strugurii și prunele, sunt bogate în fibre și antioxidanți. Acestea pot ajuta la menținerea digestiei sănătoase și la protejarea celulelor de daunele provocate de radicalii liberi. 

3. Cartofii dulci au un indice glicemic scăzut

Cartofii dulci, care au un indice glicemic scăzut, sunt o alegere perfectă toamna. Aceștia sunt bogati în vitamina A, fibre și potasiu. Vitamina A ajută la menținerea în starea optimă de vederii a pielii, iar fibrele pot ajuta la menținerea unei digestii regulate. 

4. Dovleacul menține vederea sănătoasă

Dovleacul este ideal de consumat toamna. Bogat în vitamina A și betacaroten, dovleacul poate contribui la menținerea sănătății pielii și la îmbunătățirea vederii. Acesta poate fi folosit în diverse rețete, de la supe și până la plăcinte sănătoase.

5. Nucile și semințele, sursă de grăsimi sănătoase

Nucile și semințele sunt o sursă excelentă de grăsimi sănătoase, proteine și fibre.Acestea mențin senzația de sațietate și oferă un aport de energie durabil. Este recomandat să alegeți variante nesărate și nesărate pentru a evita excesul de sodiu.

6. Ghimbirul îmbunătățește digestia

Ghimbirul are proprietăți antiinflamatorii și poate contribui la îmbunătățirea digestiei. Acest condiment poate fi adăugat în ceaiuri, sucuri proaspete sau diverse preparate culinare pentru a beneficia de proprietățile sale benefice.

7. Mierea combate inflamațiile

Mierea naturală este ideală pentru înlocuirea zahărului rafinat din dietă. Aceasta conține antioxidanți și substanțe antimicrobiene, care pot susține sănătatea sistemului imunitar și pot combate inflamațiile.

8. Citricele au vitamine esențiale

Nici portocalele, grapefruitul și lămâile nu trebuie trecute cu vederea în sezonul rece. Acestea sunt bogate în vitamina C care susține sistemul imunitar și poate ajuta la protejarea organismului împotriva răcelilor și gripei.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite