Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci un morcov pe zi

0
Publicat:

Morcovii fac parte din categoria alimentelor care au un conţinut nutritiv complex şi care asigură organismului nostru numeroase vitamine şi minerale.

Morcovul este sinonim cu sănătatea ochilor

Morcovii sunt o sursă importantă de fibre, vitamina B1, B2, B6, vitamina C, vitamina K, biotină, potasiu şi tiamină. Cel mai important element conţinut de morcovi este betacarotenul, un antioxidant ce-i conferă acestuia culoarea specifică, portocalie.

Totodată, morcovul este sinonim cu sănătatea ochilor și a vederii. Consumul acestuia previne și chiar ameliorează nictalopia, afecțiune ce se manifestă prin incapacitatea de a vedea noaptea sau în situații de luminozitate redusă. 

Betacarotenul din morcovi este transformat in vitamina A, în ficat. La rândul sau, la nivelul retinei, vitamina A este transformata în rodopsina, un pigment necesar vederii de pe timp de noapte. În plus, betacarotenul protejează împotriva maculării degenerative şi a cataractei.

Pe lângă faptul că ne ajută să distingem mai bine obiectele pe timpul nopții, morcovii au și alte beneficii pentru sănătate, dar și frumusețe, mai puțin știute. Care sunt aceste beneficii?

Morcovii ajută la scăderea  riscului de cancer pulmonar, bucal, gastrointestinal, de vezică, de prostată sau de sân.  Studiile realizate la Institutul de Ştiinţe Agricole din Danemarca arată o încetinire a multiplicării celulelor canceroase atunci când sunt expuse falcarinolului, o substanţă ce intră în componenţa morcovilor.

Studiile arată că morcovii contribuie la scăderea colesterolului din sânge, însă doar dacă sunt consumaţi cât mai puţin preparat termic. În plus, aceştia conţin din plin vitaminele C şi E, caroten şi fibre, substanţe necesare pentru buna funcţionare a întregului organism.

 Morcovii au substanţe care nu numai că ajută la refacerea celulelor pielii, dar mai funcţionează şi ca un antioxidant puternic. În cazul femeilor, sucul de morcovi este un aliat de nădejde în lupta cu ridurile. Studiile au arătat că în morcovi se găseşte o cantitate importantă de estrogen, hormon specific feminin care previne pierderea elasticităţii ţesutului.

Pentru a combate constipaţia putem amesteca într-un pahar suc de morcovi, puţin ulei de măsline şi de miere. Această băutură este indicat să fie băută de două ori pe zi, maxim 100 de mililitri.

Morcovul este o sursă bogată nu doar de betacaroten ci și de apă, care se regăsește într-o proporție de 86% – 95%. 

În plus, morcovii au un conținut important de fibre solubile și insolubile deopotrivă care ajută la menținerea unui nivel optim de colesterol în sânge. Colesterolul ridicat reprezintă unul din cei mai importanți factori de risc pentru apariția problemelor cardiovasculare.

”Nu doar morcovii consumați în stare crudă sau ca ingredient în anumite preparate sunt indicați pentru menținerea sănătății inimii. Un studiu realizat pe o perioadă de 3 luni a arătat o legătură între consumul sucului de morcov (proaspăt stors, fără conservanți) și scăderea nivelului de stres oxidativ, respectiv o mai bună apărare a organismului împotriva problemelor de inimă. Iar unul din cele mai ample studii asupra impactului pe care fructele și legumele îl au asupra sănătății inimii arată faptul că un consum regulat de morcovi și alte fructe și legume de culoare galbenă sau portocalie reduce semnificativ riscul de instalare a bolilor cardiovasculare. Studiul a fost realizat în Olanda, pe o perioadă de 10 ani, în care participanții au consumat fructe și legume verzi, albe, roșii și mov, respectiv galbene și portocali”, scrie vegis.ro.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant