„Ea nu trebuie să aibă mai puţin de 16 ani, dar nici mai mult de 20, trebuie să-i displacă murăturile şi carnea”. Ce-şi doreau oamenii în 1855

„Păr ca abanosul, ochii negri, dinţi buni”, dar mai presus de toate, să fie vegetariană. Acesta era idealul feminin în 1855, cel puţin pentru cititorii unei reviste specializate pe teme de sănătate.

„Sunt vegetarian şi practic hidroterapia, iar astfel de practici trebuie să placă şi jumătăţii mele”, se arată într-un astfel de anunţ, postat de o femeie care se recomandă „iubitoare de frumos”, în numărul din 1855 din revista „The Water-Cure Journal”. Doamna, care se descrie drept „o domnişoară bătrână cu un temperament sangvinic” nu este singura care apela la rubrica de anunţuri personale pentru a-şi găsi jumătatea. 

Site-ul Slate a publicat recent mai multe anunţuri asemănătoare, care arată că vegetarienii nu doar că existau şi atunci, fiind inflexibili în cerinţele lor, dar îşi căutau dragostea după aceleaşi semnalmente. Cei care căutau să se căsătorească acum 160 de ani voiau ca viitorul partener să le împărtăşească pasiunile şi credinţele, chiar şi când era vorba de aversiunea faţă de produse animale. 

„Eu, una, îmi doresc pe cineva care să se descurce fără ceai, cafea, porc, vită, oaie şi pături din puf. Să nu tolereze sclavia, să nu fumeze. Pe scurt, un bărbat care să se ridice la înălţimea principiilor sale şi nu a politicii”, scria Gertrude, altă reprezentantă a sexului frumos deznădăjduită în dragoste. 

În secolul al XIX-lea, vegetarianismul era asociat puternic cu mişcările liberale. Anunţurile de atunci arată cum destule femei menţionează cuvântul „bloomers” - o mişcare de modă liberală, iniţiată de Amelia Bloomer, care a stârnit femeile să poarte rochii mai puţin inconfortabile în favoarea unor pantaloni extrem de largi. 

Multe anunţuri menţionează hidroterapia, un tratament pentru detoxifiere, puternic asociat cu vegetarianismul la acea vreme. Şedinţele implicau bandajarea completă a persoanei respective în bucăţi de textile ude, pentru a elimina toxinele.  

„Am 31 de ani, sunt mare, sănătoasă şi arăt bine. Am o inimă, sunt vegetariană şi practic hidroterapia, port pantaloni când vreau. Aş putea să fiu o soţie iubitoare”, scris Annie în 1855. 

Anunţurile personale plasate de bărbaţi nu sunt cu mult mai diferite. Charles, spre exemplu, îşi dorea „o soţie vegetariană”, iar această corespondenţă matrimonială este singurul fel în care îşi putea face cunoscute dorinţele, după cum a explicat. 

H. era în căutarea unei soţii „care să nu fie devotată niciunui cult religios, dar care să fie o bună şi vegetariană nevastă”, dar şi o mai bună finanţistă decât el. 

„Ea nu trebuie să aibă mai puţin de 16 ani, dar nici mai mult de 20, trebuie să-i displacă murăturile şi carnea, să iubească adevărul, să aibă măsură şi să nu fie iritabilă sau furioasă”, scria Landers.

Părul şi ochii închişi la culoare erau trăsăturile cerute ale vremii, precum şi „dinţii buni”, care etalau, probabil, statutul persoanei, cât şi atitudinea sa vizavi de igiena pesonală. 

Citeşte şi:

Dezvăluirile degustătoarei lui Hitler: Fuhrerul era vegetarian

Dieta vegetariană este secretul virilităţii: a demonstrat-o cel mai bătrân tată din lume