Dieta vegetariană este secretul virilităţii: a demonstrat-o cel mai bătrân tată din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Un bărbat din India a devenit tată la vârsta de 96 de ani. Secretul vitalităţii şi virilităţii este, spune el, dieta vegetariană.

„Toată viaţa am fost vegetarian şi datorez vitalitatea şi virilitatea dietei. Vegetarianismul este secretul sănătăţii mele puternice“, a declarat indianul Ramajit Raghav, cel mai bătrân tată din lume. El a devenit celebru în urmă cu doi ani, când a devenit pentru prima oară părinte, la vârsta de 94 de ani.

Bărbatul a fost recrutat de activiştii PETA (organizaţie care militează pentru drepturile animalelor) din India şi a devenit imaginea unei campanii derulate de această organizaţie. O fotografie cu titlul „Vegetarienii pot şi la 96 de ani“ îl înfăţişează pe Ramajit Raghav legănând un bebeluş.

Activiştii PETA susţin că dieta vegetariană este singura explicaţie a virilităţii sale, în condiţiile în care bolile de inimă, cancerul şi diabetul zaharat au o incidenţă mare în India, iar aceste probleme sunt de regulă asociate cu o dietă bazată pe carne, scrie cotidianul „The Independent“. „Din moment ce fiecare vegetarian salvează vieţile a mai mult de 100 de animale, conştiinţa lor este mai uşoară. Viagra şi alte medicamente care combat impotenţa au efect numai o noapte, pe când dieta vegetariană te ajută pentru o viaţă întreagă. Mulţi medici sunt de acord că cea mai bună modalitate de a preveni îngustarea arterelor şi alte boli ce determină impotenţa este dieta bogată în fibre, care include fructe, legume şi cereale integrale“, susţin reprezentanţii PETA.

Raghav spune că a fost burlac până acum 10 ani, când şi-a întâlnit soţia. El a fost dintotdeauna vegetarian şi nu a băut niciodată alcool. „Mă trezesc în fiecare dimineaţă la 5.00 şi merg la culcare înainte de 20.00. În timpul zilei lucrez la câmp şi întotdeauna trag un pui de somn după-amiaza“, conchide cel mai bătrân tată din lume.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite