Trei locuri incredibile de pe Terra. Peisajele bizare care te lasă mască

0
Publicat:

Pe Terra exista numeroase locuri fascinante. Unele dintre aceste impresionează prin frumusețe, altele prin ciudățenia peisajului. Câteva dintre acestea reprezintă o adevărată provocare, inclusiv pentru oamenii de știință, în a găsi o explicație.

Cano Cristales din Columbia FOTO Mario Carvajal/wikipedia

Anumite locuri de pe Pământ seamănă cu peisajele extraterestre imaginate în filmele Science Fiction. De o frumusețe rară și în același timp foarte ciudate, aceste peisaje oferă fenomene care cu greu pot fi explicate științific.

O parte sunt mai puțin cunoscute sau accesibile publicului larg, mai ales că instituțiile care protejează mediul încearcă să le protejeze de intervențiile antropice. Câteva dintre acestea sunt adevărate bijuterii ale naturii.

„Curcubeul lichid” din America de Sud

Unul dintre aceste locuri este Cano Cristales, un râu situat în  Serrania de la Macarena, provincia Meta din Columbia. Acest râu, afluent al marelui râu Guayabero oferă o experință, cel puțin vizuală, greu de închipuit.

Cano Cristales are o lungime de 100 de kilometri iar fundul râului se transformă într-un adevărată explozie de culori, ajungând să fie cunoscut drept „curcubeul lichid”. Propriu-zis, râul se colorează în galben, roșu, verde, albastru și negru timp de câteva luni, între iulie și octombrie, perioadă care coincide cu lunile temperate situate între sezonul ploios și cel secetos.

Una dintre explicațiile pentru acest colorit intens al râului, spun oamenii de știință, îl reprezintă plantele numite „Macarenia clavigeria”, din familia Podostemaceae, care trăiesc pe fundul râului. Aceste culori se formează chiar în perioada de înmulțire a acestor plante. 

Fenomenul este unic în lume și încă nu foarte bine înțeles. Cano Cristales este un râu rapid, tropical, cu multe cascade, la care se ajunge prin rezervația naturală Serrania de la Macarena, turiștii având ca punct de plecare orașul columbian la Macarena.

În ultima perioadă, autoritățile încearcă să echilibreze afluxul de turiștii care vin să vadă această minune a naturii tocmai pentru a proteja râul dar mai ales plantele care-i oferă acel colorit incredibil. În perioadele de vârf, peste 15.000 de turiști vin să vadă Cano Cristales. 

Splendida cavernă marină din Marea Caraibilor

În apropiere de coastele statului Belize, în America Centrală, se află una dintre cele mai frumoase minuni ale lumii. Poartă numele de „Marele crater albastru” și este inclusă de Discovery Channel în top 10 cele mai incredibile locuri de pe Pământ.

Propriu-zis, marele crater albastru este exact așa cum spune și denumirea sa, un crater uriaș din Marea Caraibilor, ideal pentru scufundări științifice dar și de agrement. Uimește atât prin dimensiunile sale dar mai ales prin frumusețea peisajului și albastrul ireal. Această locație situată în centrul recifului Lighthouse, un atol aflat la 70 de kilometri de coasta Belize, a fost făcut cunoscut de renumitul explorator Jacques Cousteau, în anul 1971.

Marele crater albastru FOTO US Geological Survey

De altfel Cousteau a denumit acest crater marin drept una din cele mai bune locații, din lume, pentru scufundări. În urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că „Marele crater albastru” are un diametru de 300 de metri și o adâncime de peste 125 de metri, constituit mai ales din gresii, acum 153.000 de ani.

„Marele crater albastru” a luat naștere înainte de creșterea nivelului oceanului, după era glaciară și era propriu-zis un crater suprateran. Această splendidă formațiune este parte a sistemului de recifi din Belize și este parte a patrimoniului UNESCO. Impresionante sunt formațiunile de stalactite din interiorul craterului. Excursiile turistice către ”Marele crater albastru” sunt organizate în mod regulat în Belize. 

Lacul roz, o enigmă științifică

Un alt loc cu adevărat special de pe Pământ este lacul Hillier din Australia. Propriu-zis, acesta are culoarea roz. Lacul Hillier, un lac sărat situat  pe Middle Island, în apropiere de coasta de vest a Australiei. Lacul are o lungime de 600 de metri și o lățime de 250 de metri.

A fost pentru prima dată  descoperit în anul 1802 de exploratorul și cartograful Matthew Flinders. Culoarea roz a lacului se observă cel mai bine, de deasupra, și, unic în lume, chiar și băgată într-un recipient apa își păstrează culoarea roz.

Lacul Hillier FOTO wikipedia

Deocamdată nu se știe de lacul are culoarea roz, oamenii de știință avansând drept posibilă teorie prezența, în apă, a Dunaliela Salina Microalgae. Dunaliela ar produce carotenoide, precum cele prezente în morcov, responsabile de colorarea apei.

O altă teorie indică faptul că această culoare roz ar proveni de la reacția dintre sarea din lac și bicarbonatul de sodiu din apă. Pe lângă culoarea specială, lacul se află într-un peisaj de vis fiind înconjurat de păduri de eucalipt, la mică distanță de Oceanul Pacific. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă