Începând de miercuri, 10 aprilie, Adevărul îţi prezintă „Mari conferinţe care au împărţit lumea” – Leonida Loghin
0Titlul „Mari conferinţe care au împărţit lumea” va fi distribuit împreună cu ziarul Adevărul în ziua de miercuri, 10 aprilie, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetul ziar şi carte va costa 20 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.
Disputa diplomatică care a început imediat după sem¬narea tratatelor de pace din 1919 s-a accentuat după insta¬larea la cârma Germaniei a Partidului Naţional-Socialist în frunte cu Adolf Hitler şi acoliţii săi. Din acest moment revizionismul va deveni agresiv, va lovi în unitatea So-cietăţii Naţiunilor, va şantaja puterile occidentale - Ma¬rea Britanic şi Franţa - şi va izbândi pentru că diplomaţia acestor două mari puteri era oscilantă. Angajate pe linia cedărilor de frica războiului, guvernele de la Londra şi Paris au preferat să sacrifice ţări ca Austria, Cehoslova¬cia, Polonia, în scopul menţinerii lor în afara conflictului.
Extinderea războiului în vest prin atacarea Franţei, Olandei şi Belgiei, după ce mai înainte Reichul nazist în¬ghiţise Danemarca şi pătrunsese adânc în Norvegia, va trasa noi coordonate diplomaţiei pu¬terilor occidentale. Se va căuta prin orice cale şi prin orice mijloace realizarea coaliţiei de forţe umane şi materiale pentru a rezista presiunilor nazismului şi fascismului. Mentorul acestor ample acţiuni diplomatice a fost Winston Chur¬chill, premier britanic de la 10 mai 1940, care, pe lângă eforturile materiale şi umane pe care ştia că va trebui să le angajeze în războiul contra nazismului, a crezut în unitatea forţei lumii democratice şi că aceasta se va realiza trep¬tat printr-un uriaş efort diplomatic. A fost, iniţial, faza Conferinţelor internaţionale neizbutite, când premierul bri¬tanic a încercat fără success să salveze coaliţia franco-britanică. Nici Statele Unite n-au fost de mare folos în acel crâncen an 1940. A urmat faza următoare, marcată de anul 1941, când războiul s-a extins prin atacarea Uniunii Sovietice de către forţele hitleriste şi prin agresiunea Japoniei asu¬pra Statelor Unite. Din acest moment războiul s-a gene-ralizat. Toate eforturile marilor puteri aflate în conflict, inclusiv cel diplomatic, vor atinge cote maxime. „Care pe care“ nu mai era o lozincă, ci un deziderat major, unic, al fiecărei grupări beligerante.
Începând cu conferinţa de la Argentia, care a promulgat „Carta Atlanticului” (14 august 1941) şi până la Confe¬rinţa de la Potsdam, încheiată la 1 august 1945, cele mai importante Conferinţe internaţionale, prezentate în lucrare cu multe detalii, consemnează imensul efort depus de cele trei guverne, fie în constituire tripartită - Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie - sau dualistă - Statele Unite şi Marea Britanie - pentru a găsi metodele şi procedeele cele mai adecvate scurtării războiului, înfrângerii forţelor Axei şi capitulării lor necon¬diţionate. A fost, fără îndoială, un maraton diplomatic ne¬maiîntâlnit care a solicitat până la epuizare personalităţile de vârf ale celor trei mari puteri girante ale coaliţiei Na¬ţiunilor Unite. Iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor depuse, marcate pe traseul Carta Atlanticului - Organi¬zaţia Naţiunilor Unite, şi practic prin dobândirea mult aşteptatei victorii precum şi a sta¬tuării bazelor organizatorice postbelice ale lumii.
Dar traseul Marilor Conferinţe internaţionale, incluzând în noţiunea de mai sus şi unele întâlniri la nivel înalt (Roosevelt - Churchill, Stalin - Churchill şi altele), pentru că prin rezultatele lor li se poate conferi mandatul de „conferinţă", nu s-a desfăşurat pe un drum lipsit de piedici şi greutăţi.
Mai multe amănunte, spre o mai clară şi completă documentare, în volumul distribuit în reţeaua de presă miercuri 10 aprilie, numai împreună cu ziarul Adevărul.