Actorul Alexandru Lulescu va fi înmormântat luni la Cimitirul Bellu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / ADEVARUL

Actorul Alexandru Lulescu va fi înmormântat luni, la ora 14.00, la Cimitirul Bellu, a anunţat Teatrul de Revistă. Persoanele care doresc să-i aducă un ultim omagiu actoului, o pot face duminică, 19 iunie, ora 9:00, în foaierul Sălii Savoy a Teatrului „Constantin Tănase”, din Calea Victoriei nr.33.

Alexandru Lulescu a făcut parte şi din distribuţia musicalurilor de succes: „Groapa” (text: Eugen Barbu/muzica: Radu Şerban) şi „O premieră furtunoasă”, după „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (text şi versuri: Octavian Sava, muzica: Marius Ţeicu).

Timp de douăzeci de ani, a format împreună cu un alt mare actor, Nicu Constantin, unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice, fiind deseori supranumiţi „Regii umorului” sau „Cavalerii râsului”.

Actorul a fost omagiat pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, anul trecut, în luna octombrie, în prima ediţie a Galelor Savoy. Avea să fie ultima sa apariţie pe scena pe care a slujit-o aproape 60 de ani. Anul acesta, pe 1 iunie, a împlinit 90 de ani, fiind considerat cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €