Tot ce trebuie să ştii despre grăsimile saturate şi nesaturate. Care dintre ele sunt bune şi ce efecte au asupra organismului tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociate de obicei cu mâncarea săracă în nutrimenţi şi creşterea în greutate, grăsimile sunt evitate de cei care îşi doresc un stil de viaţă sănătos. Organismul are însă nevoie de ele, iar eliminarea totală din meniu nu este o soluţie optimă. Iată care este diferenţa dintre grăsimile saturate şi cele nesaturate şi în ce alimente le găseşti.

Grăsimile rele şi cele trans provin de obicei din surse animale, precum diverse tipuri de carne (porc, pui), produse lactate grase, unt, brânzeturi. Acestea cresc nivelul colesterolului rău, iar consumate în exces pot duce la apariţia diferitor afecţiuni, crescând riscul de boli de inimă şi îngreunând circulaţia sângelui. Studii recente arată însă că periculos pentru organism este de fapt zahărul din alimentele procesate, iar grăsimile, chiar si cele saturate, nu sunt atat de dăunătoare, consumate în cantităţi moderate.

Grăsimile trans sunt adevăraţii inamici ai sănătăţii, de care trebuie să te fereşti. Acestea se găsesc în produsele de patiserie, alimentele semi-preparate şi cele de tip fast-food, dulciuri, mezeluri, margarină sau smântână vegetala. De aceea, este important să citeşti ambalajele produselor atunci când mergi la cumpărături. În mod normal, doar 7% din totalul de calorii zilnice poate să fie reprezentat de grăsimi saturate.

Afla mai multe pe clickpoftabuna.ro

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta