Viorel Moldovan nu mai este președinte la FC Rapid. Decizia a fost luată de comun acord

0
Publicat:

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, încetarea relaţiilor contractuale cu Viorel Moldovan, cel care a ocupat în ultimul sezon funcţia de preşedinte.

Viorel Moldovan pleacă din funcția de președinte al clubului giuleștean. Foto Rapid 1923

Decizia încheierii colaborării dintre Moldovan şi FC Rapid a fost luată de comun acord.

"FC Rapid anunţă încheierea colaborării cu Viorel Moldovan, cel care a ocupat funcţia de preşedinte al clubului în sezonul recent încheiat. Decizia de a încheia acest capitol a fost luată de comun acord, cu gândul la ceea ce este mai potrivit atât pentru club, cât şi pentru Viorel Moldovan, aflat într-un moment în care dorinţa sa este de a se concentra mai mult pe viaţa personală. Fost jucător emblematic în Giuleşti şi antrenor al Rapidului, Viorel Moldovan a fost, este şi va rămâne aproape de culorile alb-vişinii. Îi mulţumim pentru tot ce a oferit Rapidului - în toate rolurile pe care le-a avut - şi îi dorim mult succes în continuare", se menţionează pe site-ul citat, scrie Agerpres.

Moldovan a declarat că în perioada petrecută ca preşedinte la Rapid a avut parte de multe provocări, dar şi momente speciale.

"După o perioadă intensă, cu multe provocări şi momente speciale, a venit momentul să îmi iau rămas bun de la FC Rapid. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine şi urez mult succes conducerii! Sper să se obţină performanţele dorite de club şi de toţi cei care iubesc Rapidul. Hai, Rapid!", a afirmat Viorel Moldovan.

Clubul giuleştean nu menţionează dacă postul de preşedinte din organigramă rămâne liber sau va fi ocupat de o altă persoană.

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO