Una dintre cele mai profunde traume naționale pentru unguri. Actul care a semănat discordie între români și maghiari

Pe data de 26 iulie 1921 intra în vigoare tratatul de la Trianon, care lua aproximativ 70% din teritoriul Ungariei medievale și îl împărțea statelor vecine. Cea mai mare parte a primit-o România. Pentru unguri Trianon a fost o traumă națională profundă.

Delegația maghiară sosind la Trianon FOTO wikipedia

Până în secolul al XVI-lea, mai precis până la bătălia de la Mohács din 1526, Regatul Ungariei era unul dintre cele mai puternice state medievale din Europa. Propriu-zis, stăpânea întreg Bazinul Carpatic și regiunile învecinate, incluzând în principal teritoriile de astăzi ale Ungariei, Slovaciei și Transilvaniei (România), alături de alte zone adiacente.

Mai precis, stăpânea teritorii din Croația, din nordul Serbiei (Voivodina), dar și din Ucraina de astăzi (Rutenia Subcarpatică). Ulterior, după dezastrul de la Mohács, în fața trupelor sultanului Soliman Magnificul, Ungaria medievală a fost împărțită între Sfântul Imperiu Roman de Neam Germanic (ulterior Imperiul Habsburgic) și Imperiul Otoman.

Formal, Regatul Ungariei a continuat să existe, deoarece împărații habsburgici au purtat și titlul de regi ai Ungariei. De la începutul secolului al XVIII-lea, Ungaria a intrat complet sub stăpânirea habsburgică, mai ales după alungarea turcilor și dizolvarea Pașalâcului de la Buda. După patru secole de stăpânire otomană și ulterior habsburgică, ungurii își vor redobândi independența și suveranitatea în anul 1918. Nu însă așa cum și-ar fi dorit.

Mai precis, în urma Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria a pierdut aproximativ 70% din teritoriul său din perioada medievală, dar și mai bine de 60% din populație. Regatul Ungariei Mari dispăruse oficial din istorie. Pentru unguri a fost o adevărată traumă națională. Este adevărat însă că o mare parte a teritoriului pierdut la Trianon era locuită de populații de altă etnie, adică slovaci, ucraineni, români, sârbi și croați, care, la rândul lor, aveau dreptul la autodeterminare.

În orice caz, Tratatul de la Trianon a adâncit și mai mult conflictul dintre români și unguri, mai ales că țara noastră primise Transilvania, unul dintre cele mai importante teritorii ale Ungariei medievale. Și asta în condițiile în care, deși era un teritoriu multietnic, cu importante comunități maghiare și germane, Transilvania avea o populație majoritar românească.

Visul Ungariei Mari și o luptă la baionetă cu România 

După Primul Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar s-a dizolvat. La fel și Imperiul Otoman și Imperiul Țarist. Fiecare în felul său. Epoca împăraților trecuse. Dispariția de pe hartă a Imperiului Austro-Ungar a reprezentat o oportunitate pentru mai multe popoare care fuseseră în componența sa, inclusiv pentru unguri și români. Ungurii rămăseseră în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, iar românii, după multe peripeții, au reușit să termine războiul în picioare și în tabăra învingătorilor. Ambele popoare aveau însă ambiții care se băteau cap în cap.

Românii doreau numaidecât teritoriile locuite majoritar de români, adică Bucovina, Basarabia și Transilvania. La rândul lor, ungurii visau la refacerea Ungariei Mari, adică a Ungariei medievale, din care făcea parte inclusiv Transilvania. Pe 31 octombrie 1918, Consiliul Național Maghiar sancționa nulitatea actului dualist încheiat cu Austria în anul 1867 și dorea ca Ungaria să devină o națiune de sine stătătoare. Numai că nu de aceeași părere erau și națiunile care făcuseră parte din Ungaria medievală și ulterior din Imperiul Habsburgic. Atât slovacii, cât și slovenii, dar și românii aveau alte planuri.

De exemplu, românii din Transilvania s-au mobilizat, iar pe 29 septembrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Național Român a invocat principiul dreptului la autodeterminare al naționalităților, declarând răspicat că autoritățile maghiare nu le mai reprezintă interesele naționale. Mai mult decât atât, pe 1 decembrie 1918, în Transilvania a fost convocată o mare adunare națională prin care românii ardeleni erau consultați privind unirea cu Regatul României.

Cei peste 100.000 de participanți veniți din toate colțurile Ardealului au ratificat prin urale unirea cu România, proclamată la Alba Iulia. Guvernul Károlyi de la Budapesta nu a recunoscut unirea. Mai mult decât atât, l-a numit pe Apáthy István, care încercase să facă ordine în rândul românilor, în funcția de șef al Comisariatului pentru Ungaria de Est.

Au urmat negocieri, amenințări și chiar mici confruntări. Comitetele naționale românești controlau mai multe orașe, iar armata română trecuse deja Mureșul, ocupând o parte din teritoriul menționat în acordul din 1916.

Guvernul de la Budapesta a protestat privind înaintarea trupelor române în Transilvania, mai ales că nu era încă recunoscută internațional unirea acestei regiuni cu România.

Din sud, trupele iugoslave au încălcat și ele granița vechii Ungarii, revendicându-și o serie de teritorii. La mijlocul lunii ianuarie 1919, Ungaria pierdea Slovacia. Trupele cehe, chemate de populația autohtonă, au intrat și au preluat Slovacia cu acordul Marilor Puteri și în ciuda protestelor maghiare. Anterior, la 25 decembrie 1918, Rutenia își proclamase autonomia.

Ungaria Mare rămăsese doar un vis care se destrăma sub ochii neputincioși ai guvernului maghiar. Această situație a dus la decredibilizarea guvernului democratic din Ungaria și la instalarea unui regim comunist, acela al lui Béla Kun. Acesta, în corespondență secretă cu Rusia sovietică, plănuia chiar invadarea României și transformarea ei într-un stat socialist. Nu a avut când, pentru că românii, cu acordul Marilor Puteri europene, au declanșat un atac general. Ungaria a fost învinsă, iar capitala, Budapesta, ocupată de armata română.

Trianon, pentru unii mumă, pentru alții ciumă

După retragerea trupelor române din Ungaria, a urmat o luptă diplomatică. Pe de o parte, ungurii militau pentru reîntregirea Ungariei medievale, măcar prin păstrarea Slovaciei și Transilvaniei, iar de cealaltă parte, românii făceau un lobby intens și documentat privind drepturile etnice și politice ale românilor transilvăneni.

În cadrul Conferinței de Pace de la Paris au fost analizate și dezbătute toate divergențele teritoriale. Pe 14 ianuarie 1920, delegația maghiară, în frunte cu Apponyi Albert, reprezentantul guvernului conservator care luase locul comuniștilor lui Béla Kun, a prezentat un material amplu prin care își justifica pretențiile, inclusiv asupra Transilvaniei. La fel au procedat românii, slovacii, dar și celelalte națiuni implicate.

Dificultatea trasării frontierelor românești a dus la înființarea Comisiei pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale referitoare la România, compusă din experți care trebuiau să analizeze corectitudinea revendicărilor. Experții americani și francezi au hotărât acordarea Transilvaniei, în totalitate, României. Raportul final al comisiei, realizat după 12 runde de întâlniri, a fost aprobat de „Consiliul celor Patru” pe 12 mai 1920. Pe 4 iunie 1920 s-a semnat Tratatul de la Trianon, prin care România, reprezentată de Nicolae Titulescu și Ioan Cantacuzino, primea Transilvania, Banatul și Maramureșul. Prin articolul 45, Ungaria renunța la aceste teritorii și recunoștea noile realități politice.

„Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a, și recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România”, se arată în document.

România a primit partea cea mai consistentă, adică Transilvania, Crișana, Maramureșul și estul Banatului, dar Ungaria era nevoită să cedeze și alte teritorii. De exemplu, Slovacia și Rutenia Carpatică au ajuns să formeze împreună cu Cehia statul Cehoslovacia. Totodată, Iugoslavia primea Croația-Slavonia, Bačka și vestul Banatului (Voivodina).

Teritoriul Ungariei a scăzut de la 325.000 de kilometri pătrați la aproximativ 93.000 de kilometri pătrați, iar populația a scăzut de la 20,8 milioane la 7,6 milioane de locuitori. Peste trei milioane de maghiari au rămas în afara granițelor noului stat, sub forma unor minorități etnice, în țările vecine: România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Așa cum am precizat, mare parte din populația pierdută de Ungaria era însă formată din alte naționalități.

Pentru români a fost o bucurie imensă, fiind sărbătorită în perioada interbelică. Pentru unguri, Tratatul de la Trianon a fost însă o traumă națională. „Nu putem accepta ca o națiune de o mie de ani să fie redusă la o existență imposibilă”, preciza Albert Apponyi în discursul delegației ungare din ianuarie 1920.

Totodată, scriitorul Ferenc Herczeg scria că: „Trianonul nu a fost doar o pierdere de teritoriu, ci o rană adâncă în sufletul națiunii maghiare ”. „Cea mai mare tragedie din istoria acestei țări a fost Trianon”, preciza și istoricul John Lukacs.

Ce conținea Tratatul de la Trianon

Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 a fost structurat în 14 părți și 364 de articole, prin care erau stabilite noile granițe ale Ungariei, protecția minorităților, dar și diferite condiții militare.

Prima parte, care cuprindea articolele de la 1 la 26, se referea la crearea și pactul Societății Națiunilor (articole care apăreau la toate tratatele).Partea a doua, cu articolele de la 27 la 35, prezenta trasarea noilor frontiere ale Ungariei cu vecinii săi, prin care aceasta a recunoscut pierderea Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și a unei părți din Banat în favoarea României, a Slovaciei și Ruteniei în favoarea Cehoslovaciei, precum și a Croației-Slavoniei și a altor teritorii în favoarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Partea a treia includea renunțarea oficială a Ungariei la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare cedate statelor vecine, dar și angajamentul Ungariei pentru protejarea minorităților naționale.

Partea a cincea limita numărul efectivelor militare ale Ungariei la 35.000 de soldați și prevedea interzicerea serviciului militar obligatoriu, a aviației militare și a utilizării tancurilor. Ultimele părți se refereau la obligația Ungariei de a plăti reparații de război.