Maroc - Canada. Marocanii termină primii într-o grupă cu vicecampioana mondială și cu Belgia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionata Marocului a câştigat Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Canadei cu scorul de 2-1 (2-1), joi, pe Al Thumama Stadium din Doha.

Youssef En Nesyri, Maroc. FOTO FIFA World Cup

Marocanii au terminat pe prima poziție a clasamentului și s-au calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, după ce au învins cu scorul de 2-1 formația Canadei. 

En-Nesyri și Ziyech au adus victoria Marocului, în timp ce Canada a înscris grație unui autogol. 

Cea mai mare ocazie a fost ratată în min. 71, când Hutchinson a trimis mingea cu capul, iar din bară balonul a căzut pe linia porţii, fără a depăşi linia, însă, după care Johnston a reluat peste poartă.

Marocanii au reuşit a patra lor victorie la Cupa Mondială, aceasta fiind prima ediţie la care bifează două succese. Precedentele victime au fost Portugalia (1986), Scoţia (1998) şi Belgia (2022).

Pentru a doua oară în istorie două echipe africane au trecut de faza grupelor la aceeaşi ediţie, Marocul şi Senegalul, după ce Algeria şi Nigeria au reuşit acest lucru în 2014.

În optimile de finală, pe 6 decembrie, Marocul va înfrunta echipa clasată pe locul secund în Grupa E, în care se află Spania, Germania, Japonia şi Costa Rica (Education City Stadium - Doha, 17:00).

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă