„Cârtița” care a marcat golul anului în Croația! Mingea s-a lovit de „mușuroiul” de pe teren și a decis soarta partidei

0
0
Publicat:

Istra 1961 a câștigat cu 2-1 duelul cu Varazdin, într-un meci decis de un gol neobișnuit. Eroul partidei a fost mijlocașul Josip Radosevic, care a înscris unul dintre cele mai norocoase goluri din carieră, în etapa 27 din campionatul Croației.

Gol bizar în Istra-Varazdin Foto/Captură X

Oaspeții au început mai bine și au deschis scorul rapid, în minutul 11, prin Aleksa Latkovic, după o fază bine construită. Varazdin a mai marcat o dată în prima repriză, dar reușita a fost anulată, astfel că la pauză conducea cu 1-0. În partea a doua, Istra a revenit în joc și a egalat în minutul 78, prin Marcel Heister, care a înscris spectaculos, cu un șut din voleu la colțul lung.

Comentatorii: „Cârtița a înscris!”

Josip Radosevic a marcat un gol neașteptat. Mijlocașul croat a interceptat mingea la mijlocul terenului și a pornit rapid spre poarta adversă, șutând din afara careului. Deși mingea părea ușor de reținut pentru portarul Zelenika, o denivelare a gazonului a făcut ca aceasta să sară peste goalkeeper și să ajungă în plasă.

Golul lui Radosevic a fost decisiv pentru victoria gazdelor, care au urcat pe locul 5 în clasament, cu 36 de puncte, la un singur punct în spatele adversarei de vineri.

Golul lui Radosevic a demonstrat că în fotbal, chiar și o șutare obișnuită poate deveni o „tragedie comică” pentru portar și o bucurie surprinzătoare pentru echipă.  Comentatorii partidei s-au amuzat pe baza fenomenului, susținând că golul a fost marcat de „cârtița din mușuroi”.